Ce declarații a făcut Darius Vâlcov (de la minutul 13:10) cu privire la schimările pe care le aduce în comunicații Ordonanța de Urgență aprobată vineri seara:
- "În domeniul comunicațiilor s-a stabilit un nivel minim de aproximativ 1 miliard de euro privind vânzarea licențelor 5G. S-a ținut cont de experiența altor state din UE, și aici ne referim concret la Italia, unde aceste frecvențe s-au vândut cu 6,5 miliarde de euro, un stat de aproximativ 3 ori mai mare decât România.
- Totodată s-a stabilit un nivel minim de aproximtiv 2 miliarde de euro pentru prelungirea licențelor 3G, licențe care expiră parțial în 2020 și în 2022.
- Totodată pentru cei care activează în acest sector s-a stabilit o taxă care se va plăti către ANCOM, de 3%, taxă care va fi folosită de ANCOM pentru digitalizarea aparatului administrativ de stat. Această taxă vine și ca urmare a unui comportament analizat și care a fost considerat incorect de Guvernul României al celor care ar fi trebuit să plătească taxe pe profit din acest domeniu.
- Și avem și câteva exemple: cei doi mari jucători de pe această piață au plătit anul trecut un impozit pe profit de 7,2 la mie respectiv 9 la mie dacă raportăm la cifra de afaceri. Un al treilea care nu aș vrea să-i dau numele, dar are și o televiziune în cadrul său, a plătit un impozit pe profit de 5 la 10 milioane, adică în traducere liberă 0,00005%. Mai exact 1577 lei la o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei.", a spus Vâlcov.
Ce afaceri au avut în 2017 Orange, Vodafone și RCS&RDS/DIGI
Orange România, liderul pieței de comunicații mobile, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 5,36 miliarde de lei și un profit net de 319,3 milioane de lei, la un număr mediu de 2361 angajați, conform datelor de la Ministerul de Finanțe.
Vodafone România, al doilea mare operator de comunicații mobile, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,65 miliarde de lei și un profit net de 59,3 milioane de lei, la un număr mediu de 2508 angajați.
RCS&RDS / DIGI, care deține și televiziunea DIGI24, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,33 miliarde de lei și un profit net de 294,5 milioane lei, la un număr mediu de 11.703 angajați.
Grupul de firme Telekom România ( fostele Romtelecom și Cosmote) nu au afișate date pe 2017 la Ministerul de Finanțe.
Cum crezi ca o companie poate sa se dezvolte daca nu investeste?!?
Crezi ca a mancat banii, asa cum statul hotz onss ii faca?!?!
Crezi ca a dat la un portarcdevla primarie 3500 de lei salar, sau la un primar fara nici o pregaitire - decat cea psd-ists 12000 de lei salar?!?
Dar nu fac profit sa plateasca impozit.
Saracii de ei
Ca romanul e nesatul, vrea mai multa psd.
Si nu prin turma de asistati sociali.
Cu cat companiile sunt mai puternice cu atat statul este mai puternic.
Insa la noi statul ar vrea apriori bani si nu oricum ci cum vrea el.
Cand nu ii ajung - hai sa mai bagam o taxa.
Asta este tipic hotzilor.
In cartile de istorie era condamnata zeciuiala- adica 10% taxe - acum iti lasa tie 10% - restul vrea sa il ia.
Companiile prefera sa cumpere masini noi ca sa nu aiba probleme cu ele, iar dupa cativa ani poate le dau angajatilor la o valoare decenta. Dar stiu ce au condus, si sperand ca vor prinde masina pe persoana fizica poate le conduc si cu grija.
Daca gagicuta care vine sa faca o oferta unei multinationale vine cu o cazatura de masina, sau nu mai ajunge ca n-a pornit? Nu te gandesti ca si echipamentele de comunicatii sunt de 2 lei?
Nu ii inteleg pe reporterii astia, asta era prima intrebare care trebuia pusa.
din cate stiu s-au imprumutat pe plan international, probabil profitul scazut are legatura cu asta - eu citisem ca au profit contabil de cateva sute de milioane lei.
Tot ce spune Valcov trebuie luat cu indoiala si verificat, mult mai mult decat la alti pesedei.
Investitorii au plecat deja: https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22879382-americanii-liberty-global-parasesc-romania-dupa-upc-semnat-vanzarea-focus-sat-intr-tranzactie-180-milioane-euro.htm
Sau voi la Grivco nici nu va dati jos din pat dimineata pentru mai putin de 1 milion de euro pe zi?
Nu știu începând cu ce data se aplica amenda pe lăcomie însa dacă se taxează doar începând de azi înainte, RCS&RDS/DIGI va face în asa fel încât sa declare o cifra a afacerilor de 52567 lei ca sa plătească tot 1577 lei impozit (3%).
Vor motiva ca din cauza noii taxe le-au scăzut afacerile de la 3.3 mld. lei la 52567 lei!
Citat:
"[RCS&RDS/DIGI] a plătit un impozit pe profit de 5 la 10 milioane, adică în traducere liberă 0,00005%. Mai exact 1577 lei la o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei.", a spus Vâlcov."
Discursul lui Valcov nu e pentru cei care urmaresc si citesc datele economice si pentru mojicii care ii tot voteaza.
https://www.capital.ro/digi-a-inregistrat-un-profit-record-de-peste-5-ori-mai-mare.html
...schimbarea sistemului de impozitare de la "profit" pe "cifra de afaceri"
...NU II VA AFECTA dpdv FINANCIAR.
KKia zazania, kkia supararea?
...Aaaaaa, au avut profit dar nu l-au declarat, l-au ascuns sa nu plateasca statului in care fac afacerile?
Asta-i alta poveste, deci Ordonanta-i buna !
Furt dovedit.
Si asta e consilier de prim ministru.
Si ca aia 3% sunt o taxa suplimentara pe cifra de afaceri care nu are legatura cu profitul.
Mintiti comunistilor, mintiti in continuare ca nesimtitii.
Astia de la guvernare ne fura, vand, reguleaza, scuipa, falimenteaza si nimeni din afara nu intervine.
Cred ca vine sfarsitul lumii!
- am semnal 100% in interiorul cladirilor
- am viteza [mult] mai mare si constant decat cea furnizata fizic in locatie, de un operator neamt.
- am o factura mai mica cu 50% fata de acum 1 an si mai mult internet
- daca compar, am o factura la 25% din valoarea altcuiva dintro tara mai vestica.
CUM se pot realiza modificarile astea fara investitii in acum si pentru viitor?
Si din ce citesc, licitatia 2G/3G/4G va fi la limita, iar cea 5G va esua complet. Compara mere cu pere si vrea sa incaseze gasti de aur.
Este irelevant nivelul semnalului. Contează doar stabilitatea legăturii.
Acum în Canada am semnal 3G care sta mereu la 60% în clădirea unde locuiesc și nu mi s-a întâmplat vreo deconectare a convorbirii sau sa nu mai aud ce mi se spune.
Hai sa lăsăm poveștile cu investițiile operatorilor de telefonie ca nu le fac cu banii lor ci iau împrumuturi de la stat pe care nu le mai plătesc iar pe de alta parte nici în Romania nici în Canada nu mi s-a îmbunătățit cu nimic nivelul de trai din punct de vedere al telefonului mobil. Sunt tot la nivelul din 1999.
Eu iti zic ca nu e asa!
Mai prost decat in Canada nu se poate- e mai bine in valea de sub padure.
Dea lungul drumului dintre Toronto si Montreal intrerupere frecventa de semnal, trebuie sa opresti si sa csuti semnal.
Fata de Europa e dezastru.
Oricum eu zic sa vina si aici Digi.
Ce doresc sa zic este ca nici în Romania nici în Canada nu am simțit investițiile făcute de firmele de telefonie mobila.
Orange - 5.95%, Vodafone 1,61%, Digi 8.82%.
Economic, sunt cifre laudabile. Fara Voda.
Ce vrea mfinante?
Profit ca Apple sau Microsoft - 35%?
Sa puna atunci mana si faca produse pe care le vrea toata planeta - sau sa vanda produse la care nu are cost de productie. (copie de cod)
Jesus, in ce tara traim.
Numai pentru mecla de damblagiu ar trebui caftit asta la fiecare aparitie in public.
Sunt aproape ca niste organizatii umanitare.
De-aia actiunille la companiile telecom sunt de departe cele mai cautate pe toate bursele din lume, din cauza ca actionarii renunta permanent la mare parte din profituri ca se reinvesteasca.
Si Valcov indrazneste sa le mai taxeze?
Desi in 2012, cand a venit PSD-ul prin Ponta la guvernare, CEO a fost iertat de toate datoriile catre bugetul de stat, in ziua de astazi la 6 ani distanta la fel nu s-a platit nici un Leu la buget si s-a ajuns ca datoriile sa fie mai mari decat in 2012.
Voi sariti la beregata multinationalelor care platesc absolut toate taxele catre buget - TVA, impozit salarii, pensii, CAS etc , dar va roade ca nu au profit.
Si in schimb tineti in puf toate gaurile negre pe care acuma vreti sa le alimentati din suprataxarea unor firme care merg, lucru care pina la urma inseamna bani din buzunarul cetateanului cinstit (adica prost).
Dar deh, gaurile negre = sursa de votanti.
Cred ca RDS are cele mai mici preturi de pe piata. Telekom incearca sa vina cu aceeasi strategie de piata. Practic guvernul vrea ca operatorul sa creasca preturile pentru ca sa se poata impozita mai mult.