Huawei spune că are încredere în statele europene că acestea nu vor urma exemplul SUA și că nu vor pune compania pe lista neagră, spune un director al companiei, citat de presa italiană și de Reuters. Europa are o dilemă în ceea ce privește Huawei, peste jumătate dintre contractele companiei pe 5G fiind din Europa. Oficialii americani au spus în repetate rânduri că statele europene ar trebui să excludă Huawei din viitoarele rețele 5G, dar companiile telecom spun că echipamentele altor furnizori sunt mai scumpe și nu sunt atât de performante.

Sigla HuaweiFoto: Hotnews

Guvernul SUA a impus restricții dure celor de la Huawei, spunând că echipamentele sale pun în pericol siguranța națională și că ar fi folosite pentru spionaj în favoarea Beijing-ului. Huawei a negat vehement de nenumărate ori aceste lucruri, a spus că nu au fost prezentate dovezi și a adăugat că este de acord ca totul să fie testat de organizații independente.

În Europa situația este mult diferită și puține țări s-au arătat dispuse să fie atât de radicale precum SUA. Huawei a fost în centrul unui scandal politic în Regatul Unit foarte recent, iar compania are multe contracte pe continent în țări precum Italia, UK sau Polonia.

Catherine Chen, vicepreședinte al Huawei, a declarat pentru Corriere della Sera că nu crede că în Europa compania va avea probleme atât de mari precum în SUA, fiindcă lucrează în unele țări chiar și de peste 10 ani și dezvoltă deja rețele 5G. ”Cred că vor lua în mod independent deciziile”, spune Chen.

Tot în Italia, directorul de țară pentru Huawei, Luigi De Vecchis, a spus pentru Il Sole 24 Ore că dacă Huawei ar fi pusă pe lista neagră în Europa, dezvoltarea rețelelor 5G pe continent ar avea mult de suferit. Declarații similare au făcut și directori de la mari firme telecom din Europa, directori care au spus că echipamentele companiei au un raport excelent calitate-preț și că este mult mai economic să lucreze și la rețelele 5G cu aceeași companie cu care a lucrat la 4G.

Europa este esențială pentru companie. Reuters scria în aprilie că dintre cele 40 de contracte semnate de Huawei pentru rețele 5G, 23 sunt în Europa, șase în regiunea Asia-Pacific, unul în Africa și zece în Orientul Mijociu.