Poșta Română a anunțat miercuri că "a reuşit să-şi achite integral datoriile după ce, în data de 20 august 2020, a virat suma de aproape 135 milioane de lei, reprezentând datorii, către ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili". Ca urmare a efectuării acestor plăţi, au fost anulate obligaţii de plată accesorii în valoare de 45,3 milioane de lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi. Ce nu spune compania este că a fost ajutată cu 170 milioane de lei de la bugetul de stat pentru plata acestor datorii.

Posta RomanaFoto: MCSI
  • „Poşta Română a moştenit multe datorii. Situaţiile financiare actuale oferă o imagine pozitivă. Se observă o îmbunătăţire a indicatorilor economici, ceea ce va asigura o mai bună finanţare a activităţii în perioada următoare, perioadă în care am demarat investiţii masive care vor ajuta la creşterea calităţii serviciilor poştale. Este o dovadă în plus că ne uităm la viitor şi nu avem o politică de dezvoltare doar pe termen scurt”, a declarat miercuri Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, în comunicatul transmis de companie.

Ce nu se spune în comunicatul companiei este că Poșta Română a fost ajutată cu 170 milioane de lei de la bugetul de stat pentru plata acestor datorii.

Statul a majorat capitalul social al Poştei Române, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 38/2018, virând în conturile companiei suma de 153.000.000 lei, anunța în luna mai 2018 Ministerul Comunicațiilor. Diferenţa până la suma de 170.000.000 lei urma să fie virată în ultimul trimestru al anului 2018, a mai precizat atunci ministerul. Suma a fost destinată achitarii datoriilor restante la bugetul general consolidat, asa cum este prevazut în Legea bugetului de stat pe anul 2018.