Un român care a călătorit pe lângă vama Albița, în apropierea frontierei cu Republica Moldova, s-a trezit că are de plătit în plus peste 400 de lei la factura telefonică pentru utilizarea involuntară a serviciilor de roaming. Aceasta este doar una din reclamațiile celor care s-au ales recent cu facturi mari la internet, după ce au trecut prin localități de graniță, unde există riscul ca telefonul să se conecteze automat la rețele cu semnal mai bun din țările vecine.

Risc de roaming involuntarFoto: Georgejmclittle / Dreamstime.com

Ce este roamingul involuntar: O notificare automată vine abia când atingi pragul de 50 de euro

Fenomenul de roaming involuntar se manifestă în localitățile de graniță de pe teritoriul României sau al altor state și poate apărea numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming internațional, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automată a rețelei, caz în care echipamentul se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.

Utilizarea involuntară a telefonului/tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu și, în lipsa unor măsuri suplimentare luate de operatorii de comunicații, pentru toți utilizatorii, există un mecanism de notificări pentru costuri suplimentare care se activează atunci când se atinge pragul de 50 de euro.

Zeci de reclamații la ANCOM: Din ce rețele sunt abonații

La solicitarea HotNews.ro, Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a prezentat câte reclamații a primit de la abonații români cu privire la costuri suplimentare din cauza roaming-ului involuntar.

  • „În perioada ianuarie 2022 – martie 2023, Autoritatea a primit un număr total de 23 de reclamații care au avut ca obiect roaming-ul involuntar, dintre care 15 din partea utilizatorilor serviciilor furnizate de Telekom Romania Mobile Communications, 6 din partea utilizatorilor Orange Romania, una din partea unui abonat Vodafone Romania și una din partea unui abonat Orange Romania Communications.
  • În aceste cazuri a fost verificată respectarea, de către furnizori, a obligațiilor generale privind serviciul de roaming (de exemplu, transmiterea către utilizatori a unui SMS de avertizare că telefonul s-a conectat în rețeaua unui furnizor din afara țării).
  • Operatorii au obligația de a informa utilizatorii prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la rețeaua unui operator străin, precizând tarifele, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv.”, au declarat pentru HotNews.ro oficialii ANCOM.

5 cazuri de roaming involuntar: Ce costuri suplimentare au reclamat abonații

Autoritatea a comunicat la solicitarea HotNews.ro și câteva cazuri cu reclamațiile făcute de abonați.

  • M.J: A reclamat că a călătorit pe lângă vama Albița, în apropierea frontierei cu Republica Moldova și că a înregistrat un cost suplimentar din utilizarea involuntară a serviciului de roaming. Valoarea costului a fost de 419,69 lei (fără TVA) și a fost înregistrat în perioada octombrie – noiembrie 2022.
  • M.P: A reclamat faptul că în luna februarie 2023 a călătorit în județul Galați și că a înregistrat cost suplimentar din utilizarea involuntară a serviciului de roaming. Valoarea estimată a costului înregistrat este de 250 lei (TVA inclus).
  • G.I: A reclamat în luna februarie 2022 că a călătorit în zona Băile-Herculane și că a înregistrat cost suplimentar din utilizarea involuntară a serviciului de roaming. Valoarea estimată a costului înregistrat este de 250 lei.
  • A.K: A reclamat faptul că în luna iunie 2022 a călătorit în apropierea graniței cu Serbia (în zona Porțile de Fier 1 – Drobeta-Turnu Severin) și că a înregistrat cost suplimentar din utilizarea involuntară a serviciului de roaming. Valoarea a costului inregistrat in roaming este de aproximativ 250 lei (fara TVA).
  • R.R: A reclamat faptul că în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022 a înregistrat un cost suplimentar din utilizarea involuntară a serviciului de roaming în apropierea graniței cu Republica Moldova. Valoarea costului înregistrat în roaming este de aproximativ 460 lei (fără TVA).

Autoritatea nu monitorizează și nu are o statistică a utilizatorilor care intră involuntar în roaming, având în vedere că, din punct de vedere tehnic, nu se poate face o distincție între roamingul voluntar și cel involuntar. Din acest motiv, ANCOM nu are date nici despre valoarea facturilor achitate de utilizatorii care au intrat în roaming involuntar.

  • „Recomandăm tuturor utilizatorilor, dezactivarea opțiunii de selectare automată a rețelei din setările dispozitivului mobil și selectarea manuală, atunci când se află în apropierea granițelor.
  • Tot ca informare, e bine de știut că în cazul în care dispozitivul mobil este setat pentru conectarea automată la rețea și se află deja în roaming, utilizatorii vor rămâne captivi în rețeaua statului vecin atât timp cât terminalul recepționează semnal de la rețeaua operatorului respectiv, chiar dacă există semnal de la operatorul național la care este abonat.", a declarat Cristin Popa, director executiv în cadrul ANCOM.

Proiect de lege: Indicatoare de avertizare în localităţile cu risc de roaming involuntar din ţările vecine

Problema roamingului involuntar a ajuns și în Parlament. Mai mulți deputați și senatori PNL au inițiat un proiect de lege, care a fost adoptat luna trecută de Senat, pentru completarea Legii 198/2022 prin care se instituie obligaţia amplasării de indicatoare de avertizare în localităţile cu risc de roaming involuntar din ţările vecine, potrivit Agerpres.

  • „În acest mod, cetăţenii vor fi avertizați că urmează să pătrundă într-o localitate în care există posibilitatea ca dispozitivul lor mobil să se contecteze automat într-o retea din ţările vecine şi astfel, să fie percepute costuri suplimentare nedorite, dat fiind faptul că utilizarea involuntară a dispozitivelor mobile în acest fel, nu îi scutește pe beneficiarii serviciilor de telefonie şi internet mobil de obligativitatea plății serviciilor utilizate.”, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit proiectului de lege, ANCOM va publica cel puţin o dată la trei ani, pe baza studiilor de acoperire realizate, lista unităţilor administrativ-teritoriale în care există riscul pentru utilizatorii finali de a intra în roaming involuntar din ţările vecine.

La intrările în unităţile administrativ-teritoriale care se regăsesc în această listă, se vor amplasa indicatoare cu rolul de a atenţiona utilizatorii că urmează să tranziteze o localitate în care există risc de roaming involuntar din ţările vecine.

  • „Administratorii drumurilor care se regăsesc pe raza unităţilor administrativ-teritoriale indicate în lista publicată de ANCOM au obligaţia ca, în cel mult şase luni de la publicarea listei, să instaleze la cel mult 50 metri distanţă faţă de fiecare intrare în unitatea administrativ-teritorială în care a fost identificat riscul de roaming involuntar, a unui indicator pe fiecare sens de mers, amplasat într-un loc cu vizibilitate pentru toţi participanţii la trafic, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, care să conţină în mod obligatoriu, textul: 'Atenţie! Risc de roaming involuntar'", se arată în proiect.

Risc de roaming involuntar în peste 1.000 de loclități. Cel mai mare pericol e la granița cu Serbia

În nota de fundamentare se arată rezultatele măsurătorilor efectuate în prezent de ANCOM și lista localităților în care există risc de roaming involuntar.

  • „Conform datelor prezentate de ANCOM, sunt 1.092 de localități cu peste 10 locuitori din România care prezintă risc de roaming involuntar şi pe care le regăsim în limitele teritoriale a 19 judeţe, după cum urmează: Arad, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Constanţa, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Giurgiu, laşi, Maramureş, Mehedinți, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman şi Vaslui.
  • Astfel, corelând suprafaţa expusă cu numărul estimat al populaţiei, rezultă că sunt afectați un număr aproximativ de 2 350 000 de cetăţeni care locuiesc în zonele respective.
  • Dacă în cazul ţărilor vecine membre ale Spațiului Economic European, utilizatorii beneficiază de principiile de tarifare "Roam like at home", în cazul ţărilor non-SEE costurile pentru utilizarea serviciilor de comunicaţii mobile, în special a internetului, sunt semnificativ mai mari. În acest caz, populația afectată de riscul de roaming involuntar din zona de graniță non-SEE se ridică la aproximativ 1.400.000 de locuitori.
  • În contextul invaziei ruse din Ucraina, operatorii de telefonie au eliminat temporar tarifele pentru roamingul la graniţa cu acest stat.
  • În ceea ce priveşte Republica Moldova, la începutul acestui an, Guvernele României şi Republicii Moldova au semnat un acord prin care ţara vecină îşi propune armonizarea cadrului de reglementare cu cel aplicabil la nivel european, cel puţin în relaţia cu România, iar acest aspect a dus deja la scăderea semnificativă a tarifelor.
  • Aşadar, există eforturi permanente şi susţinute atât din zona publică de reglementare, cât şi din zona privată pentru reducerea tarifelor pentru serviciile de roaming în țările vecine care nu fac parte din Spatiul Economic European.
  • În ceea ce priveşte Serbia, până în acest moment nu există cadre de reglementare cu privire la sistemul de tarifare pentru servicii de roaming. Graniţa cu această ţară are o lungime de 546,4 km pe raza judeţelor Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinți, iar numărul cetăţenilor care locuiesc în localitățile aflate sub incidenţa riscului de roaming involuntar din zona frontierei româno-sârbe, se estimează ca fiind de aproximativ 317 000 de locuitori.
  • Mai mult, realitatea factuală ne arată că majoritar, localnicii au cunoştinţă despre paşii tehnici necesari în vederea configurării dispozitivelor mobile cu scopul de a evita posbilitatea conectării la o reţea din exteriorul țării şi, implicit, de a evita costuri suplimentare nedorite.
  • Însă, persoanele aflate în tranzit sunt cele mai vulnerabile pentru că nu deţin informaţii complete despre riscul de roaming involuntar în localitățile din proximitatea graniţelor.”, se spune în nota de fundamentare.

Ce spun operatorii de comunicații: Unii au mecanism de blocare a traficului de internet

HotNews.ro a solicitat explicații și de la operatorii de comunicații referitoare la acest fenomen și măsurile luate.

  • „La acest moment, există mai multe mecanisme de prevenire a roamingului involuntar din setările telefonului: atunci când călătoresc în zona de graniță, clienții au opțiunea de a dezactiva preventiv servicul de roaming și de a-l activa doar la nevoie. În același timp, au opțiunea de restricționare a traficului de internet în roaming.
  • La conectarea într-o rețea parteneră de roaming, Orange informează clienții prin transmiterea unui SMS automat, de bun-venit, în care îi sunt comunicate toate tarifele.
  • Pentru țările vecine care nu sunt membre SEE, cu risc de a genera costuri suplimentare mai mari, Orange aplică un mecanism de blocare a traficului de internet, iar clientul este notificat printr-un SMS și accesul se deschide numai după ce acesta confirmă.
  • De asemenea, pentru toți utilizatorii, există un mecanism de notificări pentru costuri suplimentare care se activează atunci când se atinge pragul de 50 de euro.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Orange.

Liderul pieței de comunicații mobile mai spune că încaercă să adreseze această problemă și prin tarife.

  • „De exemplu, utilizatorii aflați în zona graniței cu Ungaria și Bulgaria, care au abonamente cu acces la roaming pot folosi resursele incluse in abonament conform reglementarilor în vigoare.
  • În cazul celor care călătoresc în Ucraina, Orange oferă roaming gratuit pentru toți utilizatorii încă din februarie 2022, în timp ce pentru Serbia, am implementat tarife și opțiuni mai avantajoase încă din iunie 2022.
  • De tarife avantajoase au parte și clienții ce tranzitează sau se află în zona graniței cu Moldova, în urma acordului dintre cele 2 tari, din martie 2022.”, au mai declarat oficialii Orange.

Răspunsuri au venit și de la DIGI / RCS&RDS, operator care spune că problema principală sunt tot prețurile la roaming cu țările vecine.

  • „Există acest fenomen, dar utilizatorii aflați în proximitatea zonelor de frontieră au posibilitatea de a-și bloca manual dispozitivul mobil în rețeaua propriului operator, prin dezactivarea opțiunii de selectare automată a rețelei.
  • La modul general, problema principală o reprezintă planul de tarifare a serviciului de roaming cu statele vecine. În ceea ce privește politica DIGI, clienții noștri se bucură de tarife de roaming foarte avantajoase pentru țările UE și rezonabile pentru cele non-UE.”, au declarat oficialii DIGI.

În acest sens, operatorul a prezentat și o listă de prețuri în roaming aferente țărilor vecine, non-UE:

Roaming Moldova:

  • Apel către Romania 0,0125 EUR /min TVA inclus;
  • Date roaming 0,0013 EUR /MB (1,3 EUR/1GB) TVA inclus

Roaming Serbia:

  • Apel către Romania 0,39 EUR /min TVA inclus
  • Date roaming 0,0010 EUR /MB (1 EUR/1GB) TVA inclus

Roaming Ucraina:

  • Apel către Romania 0,25 EUR /min TVA inclus
  • Date roaming 0,0125 EUR /MB (12,5 EUR/1GB) TVA inclus

Operatorul a mai explicat faptul că „nu este posibilă notificarea automată, înainte de trecerea în roaming, deoarece rețeaua sau operatorul nu pot anticipa că terminalul abonatului se va conecta accidental la rețeaua vecină și nu pentru că acel client se află deliberat în roaming. După conectare, utilizatorii DIGI sunt notificați prin SMS că sunt în roaming.”

Sursa foto: Georgejmclittle / Dreamstime.com