Guvernul ar putea aproba miercuri Ordonanța de urgență care prevede crearea unui „hub” IT al finanțelor publice la nivel național, în care componentele de securitate națională să fie realizate de Rasirom, regia SRI, iar securitatea cibernetică să fie asigurată tot de SRI. Proiectul de OUG a fost introdus cu puțin timp înainte de a începe ședința de Guvern de miercuri.

SRIFoto: SRI
  • UPDATE (18:35) Guvernul a adoptat miercuri această ordonanță de urgență.

Urgența este motivată de pericolul pierderii banilor din PNRR și un posibil dezastru național în cazul prăbușirii sistemelor IT.

Ce caută SRI și Rasirom în digitalizarea Fiscului? Explicațiile lui Boloș

HotNews.ro l-a întrebat joi, 23 noiembrie, pe ministrul Finanțelor Marcel Boloș, care este motivul prezenței SRI și a Rasirom, regie tot a SRI, în informatizarea ANAF.

Boloș a susținut că este vorba de componente de securitate națională definite de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

  • „Componentele acestea de sisteme informatice care sunt de securitate națională au fost definite de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), iar entitatea statului competentă pentru gestionarea unor astfel de sisteme informatice și a unor astfel de situații este Rasirom.
  • Este componentă de securitate națională, pentru că privește în principal combaterea fraudei și mecanismele prin care statul român combate frauda. Vă dați seama ce ar însemna că aceste mecanisme să fie cunoscute de toți interesați în domeniu, încât noi din combaterea fraudei să ne trezim că suntem răpuși de fraudă.”, a declarat Marcel Boloș.

Întrebat de ce nu s-a pus la fel problema și în anii anteriori, spre exemplu, în cazul proiectului de digitalizare cu Banca Mondială, unde statul a dat cu piciorul la zeci de milioane de euro, Boloș a spus că anterior aceste componente IT nu au fost considerate de securitate națională de către CSAT.

Ministrul Boloș a spus că proiectul de digitalizare al ANAF are o finanțare de 100 milioane de euro, bani din PNRR și că are două componente: centrul de date și aplicațiile informatice.

HotNews.ro a semnalat că proiectul de OUG pus în dezbatere de Finanțe pentru digitalizarea Fiscului prevede că toate componentele de securitate națională să fie realizate de Rasirom, regia SRI, iar securitatea cibernetică să fie asigurată tot de SRI.

Va fi creat un „hub informatic” al finanțelor publice la nivel național

Actul vizează realizarea unei infrastructuri hardware și software moderne, de tip cloud, la nivelul Ministerului de Finanțe, care se va interconecta cu viitorul cloud guvernamental.

Hubul financiar va fi centrul de servicii și date financiare, fiscale și vamale al administrației publice înființat și dezvoltat la nivelul Ministerului Finanțelor, alcătuit cel puțin din următoarele componente: Infrastructura de bază, Infrastructura ca serviciu (IaaS), Platforma ca serviciu (PaaS), Software-ul ca serviciu (SaaS).

Ministerul de Finanțe, prin Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF) va avea sarcina creării, dezvoltării și administrării Hub-ului financiar, prin înființarea, administrarea și dezvoltarea acestei infrastructuri, la nivel național, care se va interconecta la nivel de servicii cu viitoarea platformă de Cloud Guvernamental.

  • Cloudul privat guvernamental este cea mai mare investiție în digitalizarea statului cu bani din PNRR, având o finanțare de peste 560 milioane de euro (fără TVA), platformă IT care va fi gestionată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) în colaborare cu Serviciul de telecomunicații Speciale (STS) și Serviciul Român de Informații (SRI).

Hub-ul financiar va fi infrastructură de securitate națională. Ce rol vor avea SRI și Rasirom

Noul centru IT al Finanțelor este considerat infrastructură de securitate națională având în vedere rolul direct în furnizarea serviciilor publice și în mod indirect în menținerea funcțiilor vitale în domeniile financiar, fiscal, vamal, a căror perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel național.

Din aceste motive, proiectul de OUG prevede ca toate componentele Hub-ului Financiar, încadrate potrivit legii în categoria elementelor cu componentă de securitate națională, să se realizeze prin Regia Autonomă „Rasirom”, care va avea rolul de contractor integrator, cu atribuții și responsabilități definite în cuprinsul actului normativ supus aprobării.

Securitatea cibernetică a Hub-ului Financiar va fi asigurată de Centrul Național Cyberint din Serviciul Român de Informații, conform competențelor reglementate de Legea nr. 58/2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, cu sprijinul Centrului Național pentru Informații Financiare.

Accesul la date va fi monitorizat de Ministerul de Finanțe

Ministerul de Finanțe, prin Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF) va avea sarcina de a asigura guvernanța serviciilor din acest Hub financiar, astfel încât să fie eliminate cât mai multe dintre problemele legate de confidențialitatea și securitatea datelor, reglementare, aspectele financiare, mijloacele tehnice (interoperabilitate, maturitate tehnologică, fiabilitate), preocupările legate de accesul la date și proprietatea asupra acestora, se arată în nota de fundamentare.