Angajații Camerei Deputaților, din a cărei rețea IT hackerii au reușit să fure recent sute de documente, inclusiv copii după actele de identitate ale parlamentarilor și premierului Marcel Ciolacu, încă mai folosesc PC-uri cu sistem de operare Windows XP, care nu mai are suport tehnic de 10 ani. Informația apare într-o licitație publică lansată vineri de Camera Deputaților, care vrea să cumpere 50 de PC-uri cu cea mai nouă versiune de sistem de operare.

Windows XPFoto: Tomasz Smigla / Dreamstime.com

Camera Deputaților a demarat săptămâna trecută o licitație deschisă pentru achiziționarea de calculatoare PC desktop All in One, cu sistem de operare Windows 11 Pro.

Procedura de achiziție, anunțată vineri, 16 februarie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, este împățită în 3 loturi:

  • 90 de PC-uri pentru organizarea celei de-a 31-a Sesiuni anuale a OSCE / Valoarea estimată: peste 491.000 de lei
  • 350 PC-uri pentru activitatea deputaților la birourile parlamentare / Valoarea estimată: aproximativ 2 milioane de lei
  • 50 de PC-uri pentru activitatea serviciilor Camerei Deputaților / Valoarea estimată: peste 273.000 de lei

Camera Deputaților se folosesc încă PC-uri cu Windows XP și Windows 7

În caietul de sarcini pentru achiziția celor 50 de PC-uri necesare derulării activității la Camera Deputaților se precizează următoarele:

  • „În prezent la Camera Deputaților sunt încă în exploatare calculatoare PC desktop achiziționate între anii 2002-2008 cu sistem de operare Windows XP care nu mai are suport tehnic din luna aprilie 2014 și sistem de operare Windows 7 care nu mai are suport tehnic din luna ianuarie 2020”.

De notat că bugetul Camerei Deputaților pe anul 2023 pentru cheltuieli cu bunuri și servicii a fost de peste 84 milioane de lei (aproximativ 17 milioane de euro).

Situația PC-urilor cu sisteme de operare depășite este mult mai gravă decât a fost prezentată de ministrul Digitalizării

Situația tehnicii de calcul învechite de la Camera Deputaților este mult mai gravă decât a fost prezentată luna trecută, la Guvern, de către ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.

Acesta a spus atunci că în cadrul atacului cibernetic asupra sistemului IT al Camerei Deputaților au fost copiate 316 fișiere, cu un volum de 300 Megabytes, al căror conținut este preponderent public, dar și copii după actele de identitate ale parlamentarilor.

Ministrul a mai precizat că sistemele IT nu au fost actualizate cu cele mai noi tehnologii și versiuni de software existente pe piață.

  • „Pe unele dispozitive încă rula o versiune de Windows 7 care este de mult depășită. Este atributul administrativ al celor din departamentul IT al Camerei Deputaților pentru aceste măsuri de securitate cibernetică.”, a declarat atunci ministrul Digitalizării, subliniind că o posibilă cauză pentru acest atac ar putea fi o eroare umană.

Ministrul Bogdan Ivan a dezvăluit vineri care a fost eroarea umană care a permis breșa de date din rețeaua IT a Camerei Deputaților, în care hackerii au furat inclusiv copie dupa cartea de identitate a premierului Ciolacu.

  • „A fost o eroare umană: un angajat care în perioada pandemiei lucra remote a folosit un laptop personal care a fost conectat la un moment dat la reteaua IT a Camerei Deputaților”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, angajatul de la Camera Deputaților are o poziție executivă, iar Secretariatul General al Camerei deputaților a pornit o anchetă internă pentru sancționarea celor responsabili.

Sursa foto: Tomasz Smigla / Dreamstime.com