Curmalul chinezesc, unul din cele peste 20 de soiuri exotice aclimatizate la Dăbuleni

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 30 septembrie 2019, 20:13 Economie | Agricultura


Curmalul chinezesc
Foto: Statiunea de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dabuleni
Curmalul chinezesc, unul din cele peste 20 de soiuri de fructe exotice aclimatizate la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, a început în aceste zile să se coacă, iar cercetătorii de aici se întreabă dacă acesta ar putea fi pe viitor o soluţie pentru valorificarea solurilor nisipoase din România care se întind pe o suprafaţă de peste 300.000 ha, relatează Agerpres.

„Curmalul chinezesc poate fi o soluţie pentru valorificarea solurilor nisipoase? Este întrebarea pe care şi-o pun cercetătorii de la SCDCPN Dăbuleni. Având cerinţe reduse faţă de fertilitatea solului, suportând bine atât temperaturile ridicate din timpul verii, dar şi temperaturi de -30° C, curmalul chinezesc a fost luat în studiu de specialiştii Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare de la Dăbuleni. În primăvara acestui an s-a înfiinţat la Dăbuleni o colecţie de curmal chinezesc formată din cinci soiuri, urmând ca această colecţie să se îmbogăţească pe viitor şi cu altele. Faptul că acum, la sfârşit de septembrie, fructele de curmal chinezesc s-au colorat în maroniu, semn că încep să se coacă, ne dă speranţe şi încredere. Răspunsul îl aşteptăm cu toţii cât mai repede”, au scris cercetătorii staţiunii pe pagina de Facebook a instituţiei.

Printre soiurile ameliorate în ultimii ani de către cercetătorii Staţiunii din Dăbuleni se numără cartoful dulce, arahidele, kiwi, banana nordului, măslinul, kaki, lonicera, aronia.

Staţiunea din Dăbuleni, care îşi desfăşoară activitatea de circa 3.000 de hectare de nisip ca de plajă, a împlinit în aceste zile 60 de ani de activitate.

„De 60 de ani, cercetătorii contribuie la a face nisipurile să rodească. Acesta este rolul nostru. Pe nisipuri avem cercetări în domeniul pomiculturii, viticulturii, legumiculturii, plantelor medicinale, culturilor de câmp şi în ceea ce priveşte ameliorarea solurilor nisipoase. Între perdelele de protecţie, perdelele cu plante înierbate avem înfiinţate diferite culturi de viţă de vie, de pomi fructiferi, legume unde urmărim diferite tehnologii specifice pentru această zonă pentru că nisipurile sunt total diferite de restul solurilor şi trebuie să stabilim tehnologiile recomandate. Pe de altă parte avem şi ameliorarea, adică o parte dintre colegi lucrează la ameliorarea speciilor de pe nisipuri pentru a crea soiuri adaptate acestor condiţii de climă şi sol. La cultura de arahide avem trei soiuri, la cultura de pepeni avem trei soiuri, la cultura de fasoliţă avem 3-4 soiuri, avem soiuri de fasole de grădină, de mazăre, de ardei gras, ardei lung, praz, ridichi etc, avem cartoful dulce pe care l-am aclimatizat, la care am stabilit tehnologia de producere a răsadului, tehnologia de cultură în câmp şi tehnologia de păstrare a acestuia care e total diferită de tehnologia cartofului obişnuit”, a spus directorul staţiunii, Aurelia Diaconu.

Zona Dăbuleniului s-a confruntat dintotdeauna cu seceta, cu vânturile, cu terenurile slab structurate, motiv pentru care cercetătorii au căutat soluţii pentru valorificarea solurilor nisipoase, astfel că de circa 5-6 ani au introdus cartoful dulce, ceea ce i-a încurajat să încerce şi alte soiuri exotice precum kiwi, banana nordului, curmalul chinezesc, măslinul, kaki, lonicera, aronia etc.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















4078 vizualizari

  • -6 (8 voturi)    
    Interesant! Viata se adapteaza! (Luni, 30 septembrie 2019, 21:03)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    Asta e o stire nasoala pentru profetii apocalipsei climatice si credinciosii lor.

    Viata e mult mai rezistenta si mai adaptabila decat isi imagineaza ei. Desigur snowflakes-ii sunt ultrasensibili si supravietuiesc numai in safe spaces, deci s-ar putea sa dispara. Nasol pentru ei, dar nu-i o nicio pierdere pentru biosfera planetei.
  • +5 (7 voturi)    
    inclazirea globala se produce rapid (Marţi, 1 octombrie 2019, 0:10)

    piros [utilizator]

    daca unele soiuri devin cultivabile oare care sunt cele care dispar?
    • -2 (4 voturi)    
      Nu dispar. Se adapteaza mai spre nord, (Marţi, 1 octombrie 2019, 10:22)

      YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui piros

      prin Suedia, Finlanda, Rusia, Canada, Alaska.

      Chiar si Groenlanda (Tara Verde) e o dovada ca vegetatia prospera acolo pe vremea vikingilor, intre timp a disparut din cauza unei perioade mai reci, iar acum incepe din nou sa inverzeasca prin extremitatea sudica. Dupa cum spuneam - Viata e mai rezistenta si mai adaptabila decat cred unii.
    • -2 (4 voturi)    
      Nu dispar. Se adapteaza mai spre nord, (Marţi, 1 octombrie 2019, 10:22)

      YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui piros

      prin Suedia, Finlanda, Rusia, Canada, Alaska.

      Chiar si Groenlanda (Tara Verde) e o dovada ca vegetatia prospera acolo pe vremea vikingilor, intre timp a disparut din cauza unei perioade mai reci, iar acum incepe din nou sa inverzeasca prin extremitatea sudica. Dupa cum spuneam - Viata e mai rezistenta si mai adaptabila decat cred unii.
      • +1 (3 voturi)    
        Si astia din Romania ce facem ? (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:23)

        dorula [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

        Emigram in Groenlanda ?
        • -1 (3 voturi)    
          Nu stimabile! (Marţi, 1 octombrie 2019, 13:27)

          YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui dorula

          Ti se pare ca prin Bulgaria si Grecia este teritoriu nelocuibil? Daca vom avea temperatura cu cateva grade mai mare, cum este in Bulgaria sau Grecia, crezi ca ar trebui sa emigram spre nord?
          Eu cred ca am trai foarte bine. De altfel, in miezul verii cand sunt cele mai mari calduri, unde merg romanii? Merg spre sud, nu merg spre nord, deci le prieste temperatura putin mai mare. Doar cand se intorc la computer incep vaicareala climatica.
          Ce aduc romanii cand revin din Grecia? Printre altele si ulei de masline. Daca in sudul tarii ar incepe sa se cultive maslinul te-ar deranja? Crezi ca tara ar deveni nelocuibila?
          N-ar fi prima oara cand in Romania cresc maslinii. Pe insula scufundata Adak-Aleh existau maslini inainte de constructia barajului de la Portile de Fier.
          • 0 (0 voturi)    
            Aha.... (Marţi, 1 octombrie 2019, 15:18)

            dorula [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

            Banuiesc ca aia din regiunile de coasta vor creste alge marine si vor trai sub ape....
            • 0 (0 voturi)    
              Nivelul marii creste foarte lent. (Marţi, 1 octombrie 2019, 19:47)

              YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui dorula

              In secolul XX a crescut cu 15-20 cm iar pentru secolul XXI s-ar putea sa fie 30 cm.
              Datele sunt disponibile pe net.

              Calculele teoretice despre cat ar creste nivelul marii daca se topeste toata gheata sunt doar exercitii matematice. Doar cei care nu stiu nimic despre planeta considera ca asta s-ar putea intampla in urmatoarele secole. Daca totusi intr-un oarecare viitor toata gheata s-ar topi, nu trebuie sa ne facem griji pentru inundarea zonelor de coasta. Vom avea multe alte probleme inainte de a vedea tarmul Marii Negre la periferia sudica a Bucurestiului. Cam pana acolo ar ajunge nivelul marii in cazul unei topiri totale.
              Am incercat sa-ti transmit cateva informatii.daca ai capacitatea de a le verifica si analiza inainte de a reveni la convingerile matale. N-am mari sperante ca as putea sa te conving, dar ca individ care urmareste subiectul incalzirii globale de prin anul 1992 si care la un moment dat era convins de gravitatea problemei, azi pot sa-ti spun ca nu mai cred povestea.
              Da se incalzeste, da partial este din cauza activitatilor umane, dar nu e nimic grav. Ba chiar s-ar putea sa fie bine, asa cum presupunea cu mult timp in urma Svante Arhenius. Suedezul asta era ceva mai scolit si mai inteligent decat Greta & co.
              • 0 (0 voturi)    
                20 cm minim (Miercuri, 2 octombrie 2019, 11:03)

                dorula [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

                Dar 2 metri maxim daca se continua cu arderea combustibililor fosili. Efectele vor fi mult mai grave decat le descrii tu. Svante Arrhenius avea o intelegere precara a a efectelor datorita informatiilor insuficiente. Acum dupa acumularea mai multor informatii stim ca va fi mai rau. Optimismul tau este deplasat si nu este bazat pe stiinta.

                Este wishful thinking.
                • 0 (0 voturi)    
                  Stii tu sigur ca va fi mai rau? Bravo! (Miercuri, 2 octombrie 2019, 13:15)

                  YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui dorula

                  Individul ala cu intelegere precara a problemei e primul care a identificat chestiunea incalzirii determinate de CO2. Daca nu ma insel a luat si un premiu Nobel. Cred ca era putin mai avizat decat miss Greta.

                  Acumularea informatiilor ne arata ca toate previziunile alarmiste au dat erori grosolane. Cresterea prezisa de 2C a temperaturii medii globale s-a dovedit a fi doar 0,8C. Multi destepti si-au scris tezele de doctorat pe tema asta, iar alti destepti le-au acceptat. Acum sunt in pozitia ingrata de a-si proteja cariera academica si dau inainte cu aceeasi poveste, desi timpul a dovedit existenta unor erori mari in graficele
                  • 0 (0 voturi)    
                    Tu stii ca va fi mai bine? (Miercuri, 2 octombrie 2019, 13:35)

                    dorula [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

                    Ce te recomanda sa faci pe expertul?
                    Greta nu a venit cu propriile idei, a reprodus ceea ce zic oamenii de stiinta. Comparatia Svante Greta e deci incorecta, comparatia valabila e stiinta din vremea lui Arrhenius vs. stiinta contemporana. Stiinta a progresat si ne ofera informatii mai exacte, asta e punctul de plecare, nu nivelul redus al stiintei sec. 19.

                    Nimeni nu a prezis crestere de 2 grade. Cresterea se bazeaza pe observatii, nu pe predictii si arata ca a crescut cu aproape 1 grad in ultimii 150 de ani, cea mai mare crestere din ultimii 2000 de ani.

                    https://news.yahoo.com/20th-century-warming-unmatched-2-000-years-193608775.html
                    • 0 (0 voturi)    
                      E o discutie inutila, dar iti raspund: (Miercuri, 2 octombrie 2019, 15:41)

                      YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui dorula

                      Ai facut vreun curs de climatologie sau meteorologie? Eu da.
                      Ai calcat vreodata intr-o statie meteo? Eu da, chiar daca nu pot spune ca am lucrat acolo.
                      Ai urmarit vreme de cel putin 25 de ani ce se spune despre incalzirea globala si ceea ce se intampla cu adevarat? Eu da.
                      Am vazut nenumarate documentare, articole si grafice pe tema asta si multa vreme le-am crezut, dar intre timp m-am razgandit.

                      Cum spuneam, nu incerc sa te conving. Daca vrei sa traiesti cu spaima asta e problema ta.
                      Eu raman cu „wishfull thinking” si mai vorbim in 2050, sa analizam nenorocirile care s-au intamplat sau nu s-au intamplat...
                      Sper ca nu esti atat de pesimist incat sa crezi ca vine apocalipsa climatica pana atunci.
                      • 0 (0 voturi)    
                        Nu cred (Miercuri, 2 octombrie 2019, 15:59)

                        dorula [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

                        Daca faceai toate cele mentionate nu puteai ajunge la astfel de concluzii. E ca si cum imi spui ca ai studiat astronomia si ai ajuns la concluzia ca pamantul e plat. Concluziile tale sunt contrazise de stiinta.
                        • 0 (0 voturi)    
                          S-auzim de bine! In 2050. (Miercuri, 2 octombrie 2019, 16:54)

                          YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui dorula

                          .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version