Elon Musk a anuntat in ce va consta noul "masterplan" de lansari pentru Tesla Motors, printre noutati urmand sa se gaseasca autobuze de mici dimensiuni, camioane de marfa, camionete si solutii de energie solara pentru case. Musk a luat apararea si sistemului Autopilot si spune ca este in varianta "beta" pentru a arata ca nu este versiunea finala, ci va evolua. Analistii au privit cu reticenta planul Tesla, principala ingrijorare fiind ca firma americana incearca mult prea multe lucruri in acelasi timp.

- Recomandare de lectura: Tesla, SpaceX si misiunea construirii unui viitor fantastic
- De la zero la unu - Note despre start-upuri sau cum sa construiesti viitorul
Acum zece ani Tesla prezenta un prim masterplan si miercuri a venit vremea partii secunde a masterplan-ului, fiind vorba despre unul destul de vag, insa in stilul "exaltat" si increzator al lui Musk.
Musk spune ca Tesla lucreaza la un camion de transport marfa "heavy duty" numit Tesla Semi si la un autobuz de mici dimensiuni, fara culoar central pe mijloc si cu scaune plasate aproape de usi. Autobuzele vor avea un grad mare de autonomie si se vor misca in ritm cu traficul, soferii devenind un fel de "manageri de flote". Autobuzul este catalogat ca fiind in categoria “high passenger-density urban transport”.