Piața mașinilor noi la șapte luni - SUV-urile se apropie de 35%, dieselul continuă scăderea, electricele ating noi recorduri

de Vlad Barza     HotNews.ro
Marţi, 20 august 2019, 17:35 Economie | Auto


Top marci in primele 7 luni
Foto: APIA
​Vânzările de automobile noi au crescut cu 9% în primele șapte luni, dar segmentul SUV a avansat cu 20%, iar mașinile electrice au avansat cu peste 100%, arată datele APIA. Dieselul și-a continuat creșterea și mai puțin de 30% dintre mașinile noi sunt cu acest tip de combustibil, scădere de peste 10 puncte procentuale față de primele șapte luni din 2018. Logan și Duster rămân cele mai căutate modele, iar Renault Clio și Skoda Octavia conduc la capitolul mașini de import.

Vânzările de autoturisme noi au urcat cu 11%, la peste 99.000 de mașini. După Dacia, cu cele 30.164 unități (30,4% cotă de piață, realizată pe volum în creștere cu 5,9% față de 2018), urmează Renault cu 8.990 unități (9,0% cotă de piață și un volum în creștere cu 33,9% față de 2018); Volkswagen 8.952 unităţi (9,0% din total piață și un volum în scădere cu 4,3%), Skoda 8.213 unități (8,3% cotă de piață și un volum mai mare cu 1,4%) și Ford 6.526 unități (6,6% cotă de piață și un volum în creștere cu 19,2%).

Pe modele, cu cele 12.110 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele șapte luni din 2019, urmat de Dacia Duster cu 7.115 unități, Dacia Sandero 6.514 unități, Renault Clio 4.196 unități și Skoda Octavia 2.988 unități.

Clasa C reprezintă peste 35% din vânzările de mașini noi, iar SUV-urile au trecut de 33%. Clasa B are cam 23%. Mașinile pur electrice au atins un nivel record de 714 unități în șapte luni, față de 305 anul trecut. Cele mai multe au fost Nissan (218), Renault (194) și Volkswagen (98)

Dieselul și-a continuat declinul, într-un singur an ponderea din vânzările de mașini noi scăzând de la 38%, la 25%. În acest context benzina are peste 70%. La BMW și Audi dieselul reprezintă peste 65% din vânzări, la Volkswagen este 34% și la Dacia, 28%. În schimb, la categoria vehicule comerciale ușoare, ponderea motorizărilor diesel reprezintă 96,0% din total.

Cele mai vândute mașini diesel sunt Duster și Logan de la Dacia, Skoda Octavia, Renault Clio și Hyundai Tucson.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3176 vizualizari

  • -3 (11 voturi)    
    Interesant (Marţi, 20 august 2019, 18:23)

    holinessdani [utilizator]

    Azi un alt articol de pe acest site incerca sa ne demonstreze cum romanii au saracit cu toate maririle de salari din ultimii doi ani.
    Probabil greseala era ca se facea comparatii cu preturile la cartofi unde cica s-ar fi marit de cateva ori si ca ar fi 6 (sase) lei kilu azi!!!
    Ei uite ca kilu de SUV s-a ieftinit atat de tare ca se vinde mai bine decat cartofii!
    • -1 (3 voturi)    
      cati bugetari vor plange ca au rate la banci?! (Marţi, 20 august 2019, 18:52)

      Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui holinessdani

      .
    • 0 (4 voturi)    
      bugetarii se plimba dupa ce rup usa la 4 (Marţi, 20 august 2019, 19:51)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui holinessdani

      Discutia cu cartofii si painea se aplica amarastenilor de la privat care lucreaza pe minim pe economie (circa 1 milion).
      Sunt 1.5 milioane de bugetari, astora li s-au marit salariile. Iar banii sunt nemunciti asa ca sunt aruncati rapid pe lafaiala.
      Pe langa asta, masinile anii precriza sunt deja rable: 10-13 ani.
      Categoria SUV a crescut foarte mult pentru ca a scazut dimensiunea. Foarte multe sunt niste hatchback-uri inaltate de le zice crossover-e.
    • +1 (1 vot)    
      ce cresteri in ultimii doi ani ?! (Miercuri, 21 august 2019, 0:12)

      ics_11 [utilizator] i-a raspuns lui holinessdani

      Ce vorbesti tu de cresterile de salarii in ultimii 2 ani ?! Alea sunt mizilic. Salariile romanilor au crescut de peste 10.000 de ori din 1990 si pana in prezent.
      Iti dai seama ce bogati suntem si ca, evident, o ducem de 10.000 de ori mai bine ?!
      Traiasca PSD, partidul care a guvernat cea mi mare parte din ultimii 30 de ani, in frunte cu conducatorii sai iubiti, alaturi de incompetentii si pupincuristii care au ajuns sa ocupe functii importante fara sa aiba cel mai mic habar despre ce au de facut, dar iata, isi cumpara masini.
      Trebuie sa iesim masiv la vot la alegerile urmatoare, doar asa putem scapa de acest cancer din societatea romaneasca !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version