Sustenabilitatea a ajuns pe tabloul de bord al directorilor marilor producători auto iar banii vor urma, în special în cazul cursei de a dezvolta vehicule electrice, relatează CNBC.

Makoto Uchida, CEO-ul NissanFoto: AFLO / AFLO / Profimedia Images

ESG (guvernanța corporate, socială și de mediu) a devenit o prioritate pentru industria noastră, nu doar datorită impactului pe termen lung al emisiilor dar și datorită... calității problemei guvernanței”, declară Makoto Uchida, CEO-ul Nissan.

„Iar ESG are un impact semnificativ asupra modului în care noi, producătorii de mașini, facem afaceri. Bineînțeles, în ultimele câteva decenii industria a fost supusă unor presiuni considerabile din parea guvernelor și societății pentru a fi mai sustenabile”, mai spune Uchida.

Acesta afirmă că, „având de-a face cu un consumator mai conștient”, companiile auto au fost motivate să „pună mai mult accentul pe electrificare, autonomie și conectivitate”, domenii despre care CEO-ul Nissan spune că reprezintă viitorul industriei.

Compania Nissan a anunțat recent obiectivul său de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050 și că intenționează să își electrifice toate vehiculele noi până la începutul anilor 2030.

Nissan Leaf, mașina electrică lansată de producătorul japonez în 2010, a vândut 500.000 de unități în 2020, an în care piața totală a autovehiculelor electrice a ajuns la 250 de miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetări de piață Fortunes Business Insights.

Însă acestea nu înseamnă că vom asista prea curând la dispariția combustibililor fosili. Din contră, este așteptat ca, odată cu expansiunea urbanizării în țările în curs de dezvoltare, cererea pentru combustibilii fosili să crească.

Citește și: