Compania chineză BYD a anunțat că va construi o uzină de mașini electrice la Szeged, oraș situat la 175 km de Budapesta și 100 de km de Arad. Investiția va fi de ordinul miliardelor de euro și va fi cea mai mare uzină a unui producător auto chinez în Europa. Informația a fost publicată mai întâi de Financial Times.

Masini BYDFoto: Liang Xu / Xinhua News / Profimedia

Discuțiile se poartă de mai multe luni, iar cei de la BYD au avut în vedere mai multe țări europene pentru mega-uzină: Franța, Germania, Spania, Polonia, Ungaria.

BYD va fabrica și baterii pentru electrice, capitol la care este foarte bună, așa că investiția va fi mare.

Ungaria a atras mari investiții din domeniul auto, datorită politicii promovate de Viktor Orban care oferă subvenții mari. Contează enorm și infrastructura, dar și forța de muncă mult mai ieftină decât în Vest.

Ungaria este parte a proiectului chinez de infrastructură Belt and Road Initiative și unul dintre proiectele care se fac și cu bani din China este noua cale ferată Budapesta - Belgrad.

BYD are o mică uzină de autobuze în Ungaria, deschisă în primăvara lui 2016, la Komarom.

BYD este o companie mamut, având peste 630.000 de angajați, conform propriilor date. Va încheia anul cu aproape două milioane de mașini electrice produse, iar în Europa are în gamă cinci modele, cu prețuri între 30.000 și 72.000 de euro.

BYD a intrat începând cu anul 2022, în mai multe țări europene și, față de acum un deceniu, calitatea mașinilor companiei a crescut mult, sunt și tot mai multe tehnologii pe ele și s-a lucrat mult la capitolul design exterior, iar pentru asta BYD a angajat și designeri europeni.

Cele mai optimiste analize de piață arată că mărcile chineze ar putea ajunge să aibă 15% din piața europeană a mașinilor full-electrice, iar BYD ar putea ajunge să vândă nu câteva mii de electrice pe an, ci 500.000.