Grupul auto francez Renault mizează pe faptul că noile modele lansate în 2024, precum şi reducerile de preţuri la modelul Megane, îl vor ajuta să concureze mai bine cu rivalul american Tesla pe piaţa din Franţa, a declarat miercuri pentru Reuters un director de la Renault, potrivit Agerpres.

Renault Megane la statia de incarcareFoto: Jc Milhet / AFP / Profimedia Images

„Principala preocupare a mărcii Renault în 2024 este să revenim în ofensivă pe segmentul electric, în condiţiile în care, în prezent, suntem numărul doi”, a spus Ivan Segal, director de vânzări pentru Franţa la marca Renault.

Chiar dacă în trecut a fost un pionier pe segmentul automobilelor electrice, împreună cu partenerul japonez Nissan, în ultimii ani Renault a fost devansat de noi rivali pe acest segment.

Anul trecut Renault a vândut în Franţa aproape 18.000 de exemplare din noul Megane electric, Tesla a vândut 25.000 de unităţi Model 3 şi peste 37.000 de unităţi Model Y, ceea ce l-a plasat în poziţia de lider pe piaţa automobilelor electrice din Franţa, potrivit firmei de consultanţă AAA Data.

De asemenea, marca chineză MG a vândut şi ea 20.000 de vehicule electrice MG4 în primul său an complet pe piaţa franceză.

Renault lansează atacul la cota de piață a Tesla în Franța

Contraatacul celor de la Renault va include lansarea noului Scenic electric şi sosirea pe piaţă, în a doua jumătate a acestui an, a modelului R5, două modele care ar urma să ia locul vechilor Zoe şi Twingo. De asemenea, Renault, care anul trecut a exclus să urmeze politica de reduceri de preţuri a celor de la Tesla, a decis ca în luna ianuarie 2024 să scadă preţul de pornire al modelului Megane, cu 10%, de la 38.000 până la 34.000 de euro.

Dacă se ţine cont şi de faptul că bonusul oferit de statul francez la achiziţionarea de automobile electrice nu se aplică pentru Model 3 şi MG4, avantajul de care beneficiază Megane în raport cu Tesla este şi mai mare, iar modelul oferit de Renault este chiar mai ieftin și decât competitorul chinez.

„Concurenţa în termeni de preţuri sau leasing este mai mare decât era în urmă cu câteva luni şi va mai fi nevoie de câţiva ani, pentru ca piaţa automobilelor electrice să se stabilizeze”, a spus Segal.

Renault Group se bazează de asemenea pe complementaritatea celor patru mărci ale sale - Renault, Dacia, Alpine şi Mobilize. Prezent în peste 130 de ţări şi având peste 111.000 de salariaţi, grupul a vândut 2,1 milioane de vehicule în 2022.