Anul trecut a fost al doilea în care producția de autoturisme din România trece de 500.000 de mașini (Dacia+Ford) și numărul total de mașini a fost mai mare decât în 2022. România este a șasea cea mai mare țară producătoare de mașini în UE.

MasiniFoto: Shutterstock

În decembrie 2023 au fost produse în România 34.965 vehicule. Dintre acestea 22.117 unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 12.848 unități au fost produse de uzina Ford Otosan din Craiova, arată datele ACAROM.

Pe întreg anul 2023, producția de vehicule în România a atins volumul de 513.050 unități (322.086 Dacia + 190.964 Ford Otosan) ceea ce reprezintă un nou record al producției de vehicule în România.

Producția totală în ultimii opt ani

2023: 513.050 unități

2022: 509.465 unități

2021: 420.755 unități

2020: 438.107 unități

2019: 490.412 unități

2018: 476.769 unități

2017: 359.250 unități

2016: 359.306 unități