Prețul acțiunilor Nvidia, care și-a păstrat și anul acesta statutul de vedetă al bursei americane în ceea ce privește randamentul pe bursă, s-a apreciat cu aproape 500 de miliarde de dolari de la începutul lui 2024, aproape cât capitalizarea totală a Tesla, arată Markets Insider.

Jen-Hsun Huang, CEO-ul NvidiaFoto: ChiangYing-ying / Associated Press / Profimedia Images

Producătorul de unități de procesare grafică (GPU) avansate a înregistrat o creștere de 40% a prețului acțiunilor sale de la începutul anului, ceea ce a dus la o majorare a capitalizării sale pe bursă cu 489 de miliarde de dolari până la închiderea pieței de la New York luni.

Valoarea totală a Nvidia pe bursă a ajuns acum la 1,7 trilioane de dolari, după ce în luna mai a anului trecut a depășit pentru prima oară pragul de un trilion de dolari iar apoi cel de 1,5 trilioane înspre sfârșitul lunii ianuarie.

Dacă trendul se menține, Nvidia ar putea depăși în curând Amazon și Alphabet, urmând să devină a treia cea mai valoroasă companie din Statele Unite, după Microsoft și Apple.

Tesla, la rândul ei una dintre vedetele bursei americane, a avut în schimb un început de an extrem de dezamăgitor, prețul acțiunilor sale scăzând cu 27%. Producătorul de mașini auto a pierdut astfel 214 miliarde de dolari din capitalizarea sa de pe bursă, ajungând acum la o valoare de 576 de miliarde de dolari.

Altfel spus, Tesla valorează acum cu doar 86 miliarde de dolari mai mult decât a câștigat în total Nvidia în cele puțin peste 5 săptămâni de tranzacționare pe bursă de la începutul anului.

Nvidia este marea câștigătoare a entuziasmului față de inteligența artificială

Prețul acțiunilor Nvidia a crescut cu 2% în sesiunea de pre-tranzacționare de marți, în timp ce cel al Tesla a scăzut cu același procent. Dacă acest trend se va menține și pe parcursul zilei diferența între valoarea totală a Tesla și creșterea capitalizării Nvidia de la începutul anului se va reduce la doar 50 de miliarde de dolari.

Prețul acțiunilor Tesla a scăzut puternic în contextul unui declin generalizat al producătorilor de mașini electrice în ultima perioadă.

Investitorii s-au îndreptat masiv către acțiunile Nvidia, o companie cunoscută timp de ani de zile mai ales de fanii jocurilor video datorită plăcilor sale grafice, din cauza faptului că domină piața unităților de procesare grafică (GPU) avansate, componentele folosite de sistemele A.I. pentru calculele complexe pe care le operează.

Edificator pentru imboldul uriaș pe care entuziasmul față de A.I. l-a dat Nvidia este faptul că pe 23 decembrie 2022, la o zi după ce OpenAI a lansat oficial ChatGPT pentru publicul larg, prețul acțiunilor companiei la închiderea bursei de la New York era de doar 152 de dolari.

Acțiunile Nvidia se tranzacționează acum cu 688 de dolari.