Drepturile de alocare atasate actiunilor care au facut obiectul ofertei publice de actiuni Teraplast Bistrita sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) incepand de luni, 5 mai, se arata intr-un comunicat al companiei. Fiecare din cele 49,64 milioane de actiuni oferite are atasat un drept de alocare.

“Am inceput munca la aceasta oferta in luna iulie 2007. Am trecut printr-un proces de analiza a companiei extrem de minutios, care a insemnat implicarea la maxim a managementului companiei, pentru a putea prezenta toate realizarile companiei investitorilor si suntem bucurosi ca acest proces s-a incheiat cu succes", a declarat Emanoil Viciu, director general al Teraplast.

"Banii din aceasta oferta ne vor permite sa ne mentinem dezvoltarea accelerata in Romania, dar si in regiune in conditiile in care gradul de indatorare al companiei e foarte mic. In acest mod, avem oricand acces la resursele necesare in cazul in care avem nevoie de finantare pentru un proiect de dezvoltare organica sau pentru o achizitie in regiune” a mai spus directorul producatorului de materioale de constructii.

Oferta primara Teraplast este cea mai mare de la inceputul acestui an din Romania si a treia ca marime de pana acum in Romania, dupa Transgaz si Transelectrica. Oferta a fost subscrisa in proportie de circa 61% de investitorii romani si 39% de investitori institutionali straini.

In urma ofertei, compania a obtinut 49,6 milioane de lei, echivalentul a 13,8 milioane de euro, suma ce va fi folosita pentru realizarea programului de investitii al companiei in perioada 2008 – 2013, inclusiv pentru planul de relocare a facilitatilor de productie.

Din punct de vedere numeric, cei 421 de investitori din cadrul ofertei reprezinta circa 9% din numarul total de conturi active in aceasta perioada la Bursa de Valoari Bucuresti.

Procesatorul de PVC Teraplast Bistrita si-a sporit anul trecut profitul net cu 75%, pana la 16,05 milioane lei, si estimeaza pentru anul curent castiguri de 27 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare calculate in standardele internationale de raportare (IFRS).

Dorel Goia era principalul actionar al companiei inaintea ofertei publice, cu o detinere de 39,36% din actiuni, in timp ce directorul general, Emanoil Viciu, controla 24,53% din companie. SIF Banat-Crisana (SIF1) avea o participatie de 13,08%, iar Marley Magyarorszag - sucursala din Ungaria a celui mai mare producator mondial de instalatii, compania franceza Aliaxis - detinea 9,22% din actiunile Teraplast.

Teraplast Bistrita este cel mai mare procesator de PVC din Romania, cu o cota de piata de 36% pe segmentul tubulaturii din PVC si de peste 30% pe segmentul tubulaturii de polipropilena, conform calculelor companiei pentru anul 2007.