Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat in usoara crestere sedinta de tranzactionare de marti, pe fondul aprecierii pietelor externe, un avans mai important fiind inregistrat pe sectorul societatilor de investitii financiare. Brokerii se asteapta ca bursa sa isi continue cresterea, in conditiile in care pietele mari dau semne de redresare, iar piata autohtona are de recuperat un decalaj determinat de impactul masurilor fiscale adoptate de Guvern.

Bursa a avut o crestere destul de firava, motivul principal fiind aprecierea pietelor externe. Atata timp cat pietele mari dau semne de redresare si emitentii vin cu rezultate bune, nici piata romanesca nu poate sa ramana foarte mult in urma.

Adrian Simionescu

BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 0,56%, pana la 2.818,39 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a urcat cu 1,22%, la 4.777,54 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 3,32%, ajungand la 20.622,97 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a crescut cu 1,55%, la 437,28 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, s-a apreciat cu 0,73%, pana la 691,82 puncte.

"E o crestere destul de firava, motivul principal fiind aprecierea pietelor externe. Atata timp cat pietele mari dau semne de redresare si emitentii vin cu rezultate bune, nici piata romanesca nu poate sa ramana foarte mult in urma. Si asa are de recuperat un decalaj determinat de masurile fiscale noi adoptate de Guvern. Ca atare era de asteptat aceasta crestere si in continuare ma astept ca bursa sa recupereze ceva mai rapid", a declarat Adrian Simionescu, director general Vienna Investment Trust.

Schimburile de pe piata reglementata au scazut cu peste 21%

De asemenea, el arata ca valoarea tranzactiilor a fost foarte redusa comparativ cu media zilnica din perioada anterioara, principalul motiv fiind perioada de vacante.

Rulajul de pe piata reglementata a BVB a fost marti de 7,35 milioane de lei, echivalentul a 1,72 milioane de euro, cu 21,5% mai putin decat in sedinta anterioara.

Investitorii romani sunt obisnuiti ca atunci cand pleaca in vacanta sa nu mai faca tranzactii pe bursa. Tot timpul pe perioada de vara aveam o lichiditate mult mai slaba si tranzactii mult mai putine.

Adrian Simionescu

"Investitorii romani sunt obisnuiti ca atunci cand pleaca in vacanta sa nu mai faca tranzactii pe bursa. Este o atitudine invatata in anii anteriori. Tot timpul pe perioada de vara aveam o lichiditate mult mai slaba si tranzactii mult mai putine pentru ca majoritatea investitorilor isi incheiau activitatea pe perioada vacantei. Din pacate pietele nu ii astepta, pietele se misca, stirile curg si orice veste poate influenta evolutia bursei", a mai spus Adrian Simionescu.

In ceea ce priveste investitorii straini, directorul Vienna Investment Trust este de parere ca acestia asteapta sa vada care vor fi deciziile finale privind implementarea setului de masuri de stimulare economica, de reducere a deficitului bugetar, etc.

"E adevarat ca toate impozitele noi, toata balbaiala din sfera politicului i-a facut sa astepte sa vada care este directia pe care Romania se decide sa mearga. Cele doua motive combinate fac ca sa avem o activitate scazuta pe piata, mai putini investitori activi si majoritatea sa astepte definirea unor linii foarte clare", a declarat Simionescu.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 7,19 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 2,22 milioane de lei, urmata de BRD - Groupe Societe Generale si Erste Group cu un rulaj de 1,55 milioane de lei, respectiv 820.329 lei. SIF Moldova se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 585.255 lei, iar OMV Petrom se afla pe locul cinci, cu 373.450 lei.

Actiunile Azomures (5,95%), SSIF Broker (4,81%) si Erste Group (4,72%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Mechel Targoviste (-9,38%), Teraplast (-5,32%) si Zimtub (-4,00%) au inregistrat cele mai mari pierderi. Actiunile Bancii Transilvania au inchis la o valoare similara cu cea din sedinta de luni, de 1,36 lei pe titlu, dupa ce pe parcursul sedintei anterioare au fost suspendate din cauza acuzatiilor de manipulare a pietei de capital aduse presedintelui Consiliului de Administratie, Horia Ciorcila.

Tranzactiile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 950 lei, iar cele cu unitati OTP WiseRO au fost de 840 lei.

Schimburile cu produse structurate s-au ridicat la 152.229 lei.​