Termenul de desfasurare a licitatiei pentru vanzarea pachetului majoritar de actiuni de la Oltchim este 31 mai, a anuntat Florin Vladan, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), in cadrul unei conferinte organizate de Financial Times. Ministerul Economiei intentioneaza sa vanda intregul pachet de actiuni detinut la Oltchim, de 54,8% din capital.

Potrivit anuntului de privatizare, metoda de privatizare este o una combinata: negociere pe baza de oferte preliminare si neangajante, urmata de licitatie cu oferta in plic. Vladan a spus ca sunt multe companii care au achizitionat caiete de sarcini.

Vanzarea pachetului de actiuni detinut de MECMA la aceasta Societate va avea urmatoarele etape:

  • cumpararea Dosarului de Prezentare;
  • posibilitatea efectuarii propriei analize diagnostic prin accesarea Camerei de Date Electronice si efectuarii de vizite la sediul Societatii;
  • prezentarea de catre potentialii ofertanti a unor oferte preliminare si neangajante;
  • discutii cu potentialii ofertanti pe baza ofertelor preliminare si neangajante;
  • organizarea unei licitatii cu oferta in plic.

Pretul de oferta va fi stabilit la un moment ulterior si facut public printr-un nou anunt publicitar, cu cel putin 30 de zile inainte de organizarea licitatiei cu oferta in plic. Tot la acel moment va fi anuntat si cuantumul garantiei de participare la licitatie.