Olympus, companie japoneza grav afectata de un scandal de contabilitate, va anunta in iunie ca renunta la 2.500 de angajati, scrie publicatia Nikkei. Compania este implicata intr-un imens scandal si a recunoscut in luna noiembrie 2011 ca si-a ascuns pierderile in valoare de 1,7 miliarde de dolari, timp de doua decenii.

Olympus, cel mai mare producator mondial de aparate de endoscopie si cunoscut mai ales pentru aparatele foto digitale, va anunta pe 8 iunie ca renunta la 7% din efective, cea mai afectata urmand a fi divizia foto, scrie publicatia Nikkei.

Obiectivul este consolidarea uzinelor din afara Japoniei si reducerea pierderilor, compania fiind implicata intr-un imens scandal contabil fiindca si-a ascuns timp de doua decenii pierderi de 1,7 miliarde dolari.

Ilegalitatile au fost scoase la iveala toamna trecuta de Michael Woodford, primul CEO non-japonez al Olympus, cel care apoi a fost concediat in mod brutal pentru ca pierderile sa fie musamalizate pe mai departe. Compania a fost obligata sa recunoasca ilegalitatile si s-au declansat o serie de procese.

Pana la urma Olympus a anuntat ca a cazut la pace cu Woodford, sursele spunand ca i-ar fi platit despagubiri de peste 12 milioane euro.