Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe piata serviciilor de pilotaj si remorcaj de manevra al navelor maritime derulate in porturile aflate in administrarea Companiei Nationale de Administrare a Porturilor Maritime SA Constanta (CN APM), ca urmare a unor plangeri depuse de unii operatori portuari, a anuntat autoritatea. In cadrul investigatiei este analizat un posibil abuz de pozitie dominanta al CN APM prin impunerea criteriilor de acces pe pietele serviciilor de pilotaj si remorcaj, dar si prin aplicarea in raporturile cu partenerii comerciali a unui tratament discriminatoriu in ceea ce priveste conditiile de inchiriere a terenurilor aferente infrastructurii portuare.

De asemenea, investigatia se refera si la doua posibile intelegeri. Prima dintre ele vizeaza o posibila intelegere intre companiile ce pot efectua remorcaj de manevra al navelor maritime, prin crearea unei societati in comun, singura ce efectueaza aceste servicii. Cea de a doua are in vedere impartirea prestarii serviciilor pilotaj pe intervale de timp.

In cadrul acestei investigatii, Consiliul Concurentei a efectuat o inspectie inopinata la sediul Companiei Nationale de Administrare a Porturilor Maritime SA Constanta, dar si la companiile active pe piata serviciilor de pilotaj si remorcaj de manevra: SC Black Sea Services SRL, SC Black Sea Pilots, SC Maritime Pilot SRL, SRL SC Canal Sea Services SRL, SC Compania de Remorcare Maritima Coremar SA si SC Logistic Remo Services SRL.

Documentele ridicate in cadrul procedurii de inspectie vor fi utilizate in fundamentarea si sustinerea raportului ce va fi elaborat de catre echipa de investigatie.