"Mulțumesc acționarilor pentru încredere, sunt cât se poate de onorat. Sunt încrezător în planurile ambiţioase de consolidare a băncii şi a Grupului Financiar Banca Transilvania. Continuăm împreună povestea de succes BT." - declară Horia Ciorcilă.
Componența Consiliului de Administrație al băncii este următoarea: Horia Ciorcilă – Preşedinte şi membrii Ivo Gueorguiev (Marea Britanie), Thomas Grasse (Germania), Doru Lionăchescu, Costel Ceocea, Vasile Puşcaş şi Mirela Bordea.
În perioada 2014–2018, sub coordonarea Consiliului de Administrație, banca a marcat o serie de rezultate remarcabile, cum ar fi:
- Cota de piață BT a crescut cu 4%, Banca Transilvania ajungând în anul 2016 pe locul 2 în topul băncilor din România.
- BT a devenit una dintre cele mai mari 100 de bănci din Europa.
- S-au înregistrat cele mai mari randamente ale capitalurilor băncii.
- Banca Transilvania a marcat două dintre cele mai mari achiziții din țară: Volksbank România şi Bancpost.
- BT, cotat cel mai valoros brand bancar din România (Brand Finance România 2017) şi singurul brand românesc din topul celor mai valoroase branduri bancare din lume, Brand Finance Banking 500 (2018).