Sistemul Medical MedLife se pregătește de noi achiziții naționale. Mihai Marcu: Continuăm și investițiile în proiectele de tip green field, de digitalizare și tehnologizare

de A.R.     HotNews.ro
Vineri, 27 septembrie 2019, 11:24 Economie | Companii


Mihai Marcu
Foto: MedLife
Sistemul Medical MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, semnează o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 90 milioane de euro, care include modificarea și majorarea facilităților existente cu suma de 24 milioane euro, fonduri ce vor fi folosite pentru dezvoltarea programului de achiziții, atât la nivel național, cât și internațional.

„Așa cum s-a aprobat la ultima Adunare Generală, creștem liniile de finanțare în vederea dezvoltării și extinderii grupului la nivel național și internațional. Faptul că am reușit să ne îmbunătățim marjele, ne permite să creștem sustenabil, asigurând totodată, raportul optim dintre datoria netă și profit. Programul de achiziții este în continuă derulare, în perioada imediat următoare sperăm să finalizăm câteva tranzacții, iar în paralel, continuăm și investițiile în proiectele de tip green field, de digitalizare și tehnologizare. Complexitatea actului medical a crescut, atât la nivel de diagnostic, cât și la nivel spitalicesc, ajungând la un grad ridicat de performanță, ceea ce ne permite să devenim o referință regională, mai ales în ceea ce privește chirurgia bolilor metabolice, neurochirurgia și chirurgia cardiovasculară intervențională”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.

Sindicatul de bănci care semnează noul credit sindicalizat este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentatie, agent de facilitate si garanţii şi finanțator, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania si Raiffeisen Bank, în calitate de aranjori principali şi finanţatori. Tranzacția a fost asistată de casa de avocatură SCP Scorei și Asociații prin Av. Iulia Malis din partea MedLife și de către casa de avocatură Ţuca, Zbârcea și Asociaţii, prin avocaţii Mihai Dudoiu, Partener și Sergiu Negreanu, Senior Associate, din partea sindicatului de bănci.

Potrivit reprezentanților grupului, la această majorare se vor putea adăuga alte lichidităţi proprii ale companiei, până la valoarea totală de 30 milioane de euro.

Sistemul Medical MedLife a înregistrat în primele șase luni din acest an o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 461 milioane lei, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă din 2018. Compania a raportat rezultate în creștere și la nivel de profit. Astfel, valoarea consolidată pro-forma a EBITDA a fost de 78 milioane lei în creștere cu 81% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea consolidată pro-forma a profitului net a fost de cca. 14 milioane lei, în crestere cu 230% față de S1 din 2018.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






822 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    mda (Vineri, 27 septembrie 2019, 11:33)

    SoulSearcher [utilizator]

    pai cred si eu ca, conu` oprescu si conu` nastase au bagat bani grei in afacerea medlife, si acum vor sa bage si mai multi...

    nu multumesc.. nu vreau sa cotizez la buzunarul lui nea sorin oprescu sau a lui adrian nastase, apeland la medlife...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version