Noul Minister al Economiei are în componenţă 43 de companii, din care aproximativ jumătate sunt în insolvenţă, a declarat marţi ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul unei conferinţe de presă, scrie news.ro. Despre bugetul Ministerului Economiei aferent anului 2022 a spus că "se apropie de 2 miliarde de lei", însă urmează discuţii cu Ministerul de Finanţe şi cu toţi membri Guvernului pentru definirea bugetului.

Florin SpataruFoto: Guvern

"În acest moment sunt 43 de companii", a spus ministrul.

Întrebat câte sunt în insolveţă, oficialul a răspuns: "O parte din ele sunt în insolvenţă, o cifră exactă nu pot să vă dau în acest moment. Dacă nu mă înşel, cred că sunt aproximativ 50% din companii".

Despre companiile aflate pe pierdere a spus că va trebui să facă o analiză în detaliu împreună cu consiliile de administraţie, cu directorii generali aflaţi în funcţie pentru a vedea care sunt soluţiile de eficientizare.

"Principiile bunei guvernanţe vor trebui să funcţioneze şi în cadrul companiilor de stat. Deocamdată nu am niciun plan de închidere a vreunei companii", a spus ministrul Economiei.

De asemenea, urmează discuţii cu Ministerul de Finanţe şi cu toţi membri Guvernului pentru definirea bugetului. Întrebat la ce sumă se va ridica bugetul Ministerului Economiei aferent lui 2022, el a răspuns că "se apropie de 2 miliarde de lei".