Compania petrolieră BP (fosta British Petroleum) a anunţat duminică că se pregăteşte să cedeze pachetul de acţiuni de 19,75% în gigantul rus Rosneft, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

Platforma British PetroleumFoto: Wikimedia Commons

Directorul general executiv al BP, Bernard Looney, va demisiona din Consiliul de Administraţie al Rosneft „cu efect imediat”, a mai anunţat compania într-un comunicat, potrivit EFE și Agerpres.

BP, cu sediul la Londra, a fost supusă unor presiuni puternice din partea Guvernului britanic pentru a rupe legăturile cu compania petrolieră rusă, după invazia iniţiată joi de Rusia în Ucraina.

În comunicat, BP semnalează că atacul Rusiei a a presupus "o schimbare fundamentală" a modului în care compania ar putea să opereze în Rusia.

Guvernul rus deţine, la rândul său, acţiuni în Rosneft. Din 2013, BP are o participaţie de 19,75% în gigantul rus.

Preşedintele BP, Helge Lund, a subliniat că atacul Rusiei asupra Ucrainei "este un act de agresiune care are consecinţe tragice în toată regiunea. BP a operat în Rusia timp de mai bine de 30 de ani, lucrând cu străluciţii colegi ruşi. Însă această acţiune militară aduce o schimbare fundamentală".

"A determinat conducerea BP să ajungă la concluzia, după un proces exhaustiv, că relaţia noastră cu Rosneft, o companie de stat, pur şi simplu nu poate continua. Nu mai putem să-i sprijinim pe reprezentanţii BP să deţină un rol în consiliul Rosneft", a adăugat oficialul companiei britanice.

"Participaţia în Rosneft nu mai este aliniată cu afacerea şi strategia BP şi acum decizia conducerii este de a ieşi din acţionariatul Rosneft. Consiliul BP consideră că deciziile presupun ceea ce este mai bun pentru interesele pe termen lung ale tuturor acţionarilor noştri", a punctat Helge Lund.

Directorul general a sublinia că, "la fel ca atâţia alţii m-am emoţionat şi întristat profund de situaţia din Ucraina şi inima mea este alături de cei afectaţi".

"Sunt convins - a spus- că deciziile pe care le-am luat ca şi conducere nu sunt numai corecte, ci şi benefice intereselor pe termen lung ale BP".