Elon Musk nu mai e cel mai bogat miliardar al planetei după ce prețul acțiunilor Tesla s-a depreciat cu aproape 25% anul acesta, miliardarul sud-african fiind devansat acum de marele său rival, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, relatează Business Insider.

Elon MuskFoto: No10 Crown Copyright / Eyevine / Profimedia Images

Agenția Bloomberg estimează acum averea lui Musk la 198 de miliarde de dolari, în timp ce cea a lui Bezos a crescut la 200 de miliarde de dolari pe fondul aprecierii acțiunilor Amazon de la începutul acestui an. Pe 2 ianuarie, când s-a deschis prima sesiune de tranzacționări a bursei de la New York, prețul unei acțiuni Amazon era de 149,93 de dolari, în timp ce acum el a urcat la 177,58 de dolari.

În același interval de timp prețul acțiunilor Tesla s-a depreciat cu 24%, ajungând până la 188,14 dolari.

Întrucât averile ambilor bărbați, la fel de altfel ca ale tuturor marilor miliardari ai planetei, sunt strâns legate de prețul acțiunilor companiilor în care dețin cele mai multe participații, Bezos a redevenit acum cel mai bogat om din lume pentru prima oară după 2021, când Amazon s-a bucurat de o creștere spectaculoasă în contextul creșterii vertiginoase a comerțului electronic în timpul pandemiei.

Spre deosebire însă de Tesla, pe care Elon Musk încearcă de ani de zile să o prezinte drept o companie tech, nu un producător auto tradițional, Amazon a continuat să beneficieze de pe entuziasmul uriaș al investitorilor față de tehnologia A.I., prețul acțiunilor sale crescând din nou cu aproape 90% față de aceeași perioadă a anului trecut și după un 2022 în care prețurile acțiunilor companiilor tehnologice au cunoscut o corecție severă.

Spre comparație, prețul acțiunilor Tesla a scăzut cu 3% față de aceeași perioadă a lui 2023.

Deși Musk a mai fost „detronat” temporar din ipostaza de cel mai bogat om din lume anul trecut și în 2022 de către Bernard Arnault, fondatorul și CEO-ul grupului de produse de lux LVMH, el pierde acum pentru prima oară după septembrie 2021 titlul în fața lui Bezos.

Musk a spus că îi va trimite lui Bezos o medalie de argint ultima oară când i-a luat fața în clasamentul miliardarilor lumii

Rivalitatea dintre aceștia, alimentată în mare parte de comentariile lui Musk, este de notorietate în condițiile în care cei doi miliardari concurează pentru supremația sectorului privat în spațiu prin companiile lor aerospațiale, SpaceX și Blue Origin.

Una dintre disputele dintre cei doi s-a învârtit în jurul misiunii Artemis cu care NASA vrea să readucă un echipaj uman pe Lună, compania aerospațială a guvernului american acord un contract uriaș SpaceX pentru dezvoltarea rachetei Starship pe care intenționează să o folosească pentru misiune.

Blue Origin a încercat să conteste în justiție decizia NASA, unde a pierdut în cele din urmă, însă nu înainte de a declanșa o serie de atacuri uneori la limita decenței din partea lui Musk.

În septembrie 2021, când Musk l-a depășit pe Bezos în ceea ce privește averea netă și în plină dispută legată de contractul NASA pentru misiunea Artemis, miliardarul sud-african a transmis că îi va trimite fondatorului Amazon o medalie de argint pentru a marca faptul că acesta a căzut din nou pe poziția a doua în clasamentul celor mai bogați oameni din lume.

În prezent cei doi sunt urmați în clasamentul celor mai înstăriți oameni ai planetei de către Bernaurd Arnault (cu o avere de 197 de miliarde de dolari), Mark Zuckerberg (179 de miliarde) și Bill Gates (150 de miliarde).