Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul formulat de Hidroelectrica impotriva deciziei de suspendare a crearii Hidroenergetica si a hotarat ca procesul de constituire a gigantului energetic poate continua. Decizia Curtii de Apel Bucuresti este irevocabila.

Procesul de infiintare al Hidroenergetica ramane insa blocat, avand in vedere ca pe rolul instantelor exista mai multe litigii initiate de Fondul Proprietatea in vederea suspendarii proiectului de fuziune pentru crearea celor doi campioni in energie, Electra si Hidroenergetica.

"Ca urmare a litigiilor amintite, proiectul de fuziune continua sa fie suspendat in prezent. Administratorul unic (Franklin Templeton - n.r.) reitereaza angajamentul sau de a intreprinde toate masurile legale in vederea pastrarii valorii companiilor din portofoliul Fondului Proprietatea, in scopul protejarii intereselor actionarilor sai", se arata intr-un comunicat al Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea s-a opus infiintarii campionului energetic Hidroenergetica si in data de 7 decembrie a depus o cerere de suspendare a Hotararii Actionarilor Hidroelectrica din 19 noiembrie 2010 prin care a fost aprobata divizarea Hidroelectrica, precum si fuziunea unor active ale Hidroelectrica cu Hidroserv Bistrita, Hidroserv Slatina, Hidroserv Portile de Fier, Hidroserv Curtea de Arges, Hidroserv Sebes, Hidroserv Hateg, Hidroserv Cluj si cu centralele electrice Electrocentrale Deva si Electrocentrale Bucuresti.

In data de 16 decembrie 2010, Tribunalul Bucuresti a admis cererea formulata de catre Fondul Proprietatea si a decis suspendarea fuziunii in vederea crearii Hidroenergetica. Ulterior, Hidroelectrica a formulat recurs la Curtea de Apel Bucuresti impotriva cererii de suspendare.