Azi 13 septembrie, Parlamentul European voteaza un raport care își propune să elimine diferențele între produsele vândute sub aceeași marcă și în același tip de ambalaj în diferitele țări ale Uniunii Europene. Adina Vălean, președinte al comisiei ENVI care se ocupă de siguranța alimentară în PE și membru al Grupului Popularilor Europeni, spune că acest raport pune presiune pe Comisie pentru a proteja consumatorii din statele estice.

EPP GroupFoto: eppgroup.eu

Problema produselor (în special alimentare) care au standarde diferite în Estul și Vestul Europei a atras atenția media anii trecuți și a provocat investigații oficiale, dar și jurnalistice care au dus la concluzii clare. Uneori, companiile vindeau sub aceeași etichetă produse cu ingrediente sau procentaj de ingrediente diferite în anumite tări, printre care și România, folosindu-se de principiul autohtonizării acestor produse. În conformitate cu legile europene, personalizarea este posibilă, în funcție de specificul tărilor respective, dar nu e permisă diferența de calitate dată de folosirea unor ingrediente sau modalităti de producție mai ieftine. De aceea, era necesar un control mai strict care să ducă la dispariția acestor practici.

"Un produs care este diferit în Franța, de pildă, și în România nu poate fi etichetat identic. Pentru bunuri care poartă același nume nu pot exista rețete diferite. După votul de pe 13 septembrie, din Parlamentul European, Comisia trebuie sa ia in considerare o metodologie de testare nouă, comună pentru toate statele UE. Egalitatea consumatorilor europeni este un principiu important, nu putem accepta un tratament diferit, în funcție de naționalitate, ar contrazice înseși principiile care stau la bază Uniunii" a comentatAdina Vălean, președinte al comisiei ENVI despre raportul privind dublul standard.

Parlamentul cere Comisiei Europene sa creeze o unitate speciala pentru a monitoriza consecvența compoziției și a proporțiilor ingredientelor utilizate în produsele alimentare de aceeași marcă și cu același ambalaj, și pentru a evalua analizele de laborator comparate în vederea identificării acestor practici comerciale neloiale în comercializarea produselor alimentare.

Grupul Popularilor Europeni își dorește o piață cu adevărat comună, fără discriminare, pentru toți cetățenii europeni.