[P] Brexit și taberele internaționale în Marea Britanie
Cu Brexit sau fără, taberele internaționale Mirunette în Anglia nu și-au pierdut popularitatea printre elevii din România. Aceasta și pentru că schimbările nu vor avea loc brusc, ci va exista o perioadă de tranziție, indiferent dacă Brexit va avea loc cu un acord între UK și UE sau fără acest acord. Guvernul Marii Britanii a anunțat deja că cetățenii europeni vor putea călători în continuare cu cărțile de identitate cel puțin până la finalul anului 2020. De asemenea, pentru vizitele de scurtă durată (sub 3 luni) nu vor fi necesare alte documente speciale.
Astfel, pentru copiii din România care merg în tabere în Anglia nu există nicio schimbare, cel puțin pentru următorii 2 ani. Vor călători ca și până acum - cu pașaport obligatoriu (dacă au sub 14 ani) și la alegere între cartea de identitate și pașaport (dacă au 14 ani împliniți).
Taberele internaționale Mirunette în Anglia se desfășoară în orașe ca Londra, Oxford, Cambridge, Edinburgh, Liverpool sau Brighton. Cazarea se face în campusuri universitare moderne, în camere single sau duble, iar mesele se iau la cantina universității – copiii și tinerii din România pot experimenta astfel, timp de 2 săptămâni, viața de student într-un campus universitar britanic!
Programul taberelor de vară include și cursuri de limba engleză – astfel, tinerii din toată lumea pot dialoga în limba engleză pe diverse teme de actualitate, sub îndrumarea profesorilor vorbitori nativi de limba engleză! În fiecare an sute de tineri români se întorc din tabără cu mulți prieteni noi și cu un minunat accent britanic!
Mai multe informații despre taberele internaționale sau despre alte proiecte marca Mirunette Education se pot obține la numărul de telefon 0735 159 626, la adresa de e-mail office@mirunette.ro sau pe site-ul: www.mirunette.ro/tabere-de-vara/uk.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid