​Premierul Nicolae Ciucă a admis miercuri că Guvernul a greșit când a decis plafonarea la 400 lei a preţului pe metrul cub de lemn de foc și a anunțat că Executivul va lua măsuri de corectare.

Lemne taiate pentru iarna, MaramuresFoto: Alamy / Profimedia

Aflat în vizita la fabrica Iveco din Petrești, județul Dâmbovița, premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnaliști și despre disfuncționalitățile apărute pe piața lemnelor de foc, inclusiv despre cum a decis Guvernul să plafoneze prețul de vânzare la 400 de lei/metrul cub.

  • „La Ministerul Mediului s-a făcut o analiză a cât costă un metru cub de lemne la Romsilva. Prețul mediu pe care ni l-au comunicat în analiza pe care am făcut-o înainte de a lua decizia s-a menționat 200 de lei/mc la lemn și am considerat că 400 de lei pe metrul cub asigură oarecum celelalte costuri care intră în întreg procesul de asigurare a lemnelor de foc.
  • Se dovedește că nu este tocmai conform cu realitatea de aceea vom lua măsuri de corectare. Avem puterea de a recunoaște acolo unde greșim și să luăm măsuri în consecință.”, a răspuns premierul Nicolae Ciucă.

Cum a decis Guvernul să plafoneze prețul lemnului de foc la 400 lei/metrul cub

Amintim că Guvernul a adoptat în data de 5 octombrie o Ordonanță de Urgență prin care a plafonat prețurile finale către populație la maxim 400 de lei/mc pentru următoarele sortimente de materiale lemnoase, necesare pentru încălzire în sezonul rece: lemn de foc, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn, rumeguș.

Guvernul a luat această decizie în urma discuțiilor din Coaliție și a motivat măsura prin nevoia de a proteja peste 3 milioane de gospodării din România care se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate din lemn, în contextul crizei energetice și a unor creșteri artificiale de prețuri.

Inițial însă, în proiectul de Ordonanță de Urgență era trecut un preț maxim de 500 de lei/mc.

Întrebat despre faptul că în proiectul iniţial se prevedea plafonarea preţului la 500 lei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat că modificarea s-a făcut la solicitarea prim-ministrului.

"Este solicitarea premierului României şi ca atare această modificare a fost prinsă în actul normativ", a afirmat Cărbunaru în ziua în care Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență.

Decizia Guvernului a blocat piața lemnelor de foc

HotNews.ro a semnalat că la câteva zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență prin care Guvernul a plafonat prețul lemnelor de foc, realitatea în teren era îngrijorătoare: marile magazine nu mai au la vânzare acest produs, micii comercianți autorizați te caută de drujbă, iar clienții care nu s-au asigurat din vară studiază acum ofertele „la negru”, pentru a avea cu ce se încălzi la iarnă.

„Retailerii trebuie să achiziționeze aceste produse cu prețuri mult mai mari decât cele plafonate”, a avertizat Cătălin Tobescu, președintele Asociației Industriei Lemnului.

O analiză făcută de ONG-ul WWF a arătat cum noua ordonanță de urgență a Guvernului nu numai că nu protejează oamenii simpli, dar omoară micile afaceri și stimulează creativitatea de tipul „ne descurcăm noi cumva”.