​Guvernul vrea să plafoneze miercuri prețurile la lemnele de foc și la produsele derivate din lemn pentru această iarnă, invocând criza energetică și creșteri artificiale de prețuri care pot afecta peste 3 milioane de gospodării.

Lemne de focFoto: Marek Uliasz / Dreamstime.com

Executivul vrea să adopte aceste măsuri printr-o Ordonanță de Urgență, aflată miercuri pe agenda de la Palatul Victoria, proiect despre care HotNews.ro a scris anterior.

Creșteri artificiale de preț la lemne: Se revinde și cu peste 700 de lei/mc

Guvernul pregătește un proiect de Ordonanță de urgență pentru plafonarea prețurilor la lemnele de foc, după ce a constatat o serie de creșteri artificiale de preț, dar și pentru a proteja populația în contextul crizei energetice.

  • „În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate din lemn, în contextul în care în mediul rural, numărul de gospodării în care se utilizează lemnul de foc drept mijloc de încălzire este de peste 2,5 milioane de gospodării şi constituie 85,00% din gospodăriile înregistrate în mediul rural, gospodării din mediul rural cu venituri sub media națională. (..)
  • De asemenea, ținând cont de decalajul înregistrat între veniturile populației față de media înregistrată în UE și având în vedere că acestea se situează sub media înregistrată în UE, nivelul de trai ajustat după prețurile practicate local, este de 72%, față de media UE.
  • Totodată, trebuie avut în vedere că pentru administratorii/ deținătorii de fond forestier, producătorii de lemn de foc/masă lemnoasă cu destinația lemn de foc, produsul este unul secundar, iar costurile de producție constau în fracția aferentă de costuri legate de serviciile silvice din anul de producție și de costurile de recoltare.
  • Acestea nu sunt semnificative și permit acestora să comercializeze lemnul de foc/masă lemnoasă cu destinația lemn de foc cu prețuri cuprinse între 60 lei/mc și 543 lei/mc. Însă în prezent, în rețelele de bricolaj/ revânzători au fost înregistrate prețuri care depășesc 700 lei/mc”, se arată în nota de fundamentare la proiectul de OUG.

VEZI AICI PROIECTUL DE OUG ȘI NOTA DE FUNDAMENTARE

Ce plafonări de preț la lemnele de foc pregătește Guvernul

Prin proiect de act OUG se propun următoarele:

  • Plafonarea prețurilor finale facturate la maxim 500 lei/mc cu TVA inclus pentru următoarele sortimente de materiale lemnoase, necesare pentru încălzire în sezonul rece: lemn de foc, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn, rumeguș.
  • Plafonarea prețurilor finale facturate la următoarele produse: brichete din lemn - maxim 1500 lei/tonă cu TVA inclus; pelete din lemn maxim - 2000 lei/tonă cu TVA inclus.

Prevederile se aplică consumatorilor finali, respectiv persoanelor fizice, și următoarelor entități: unități de învățământ publice și private, furnizori de servicii sociale, unități de interes local, unități administrativ-teritoriale, precum și unităților din subordinea acestora, unitățile de cult.

Măsurile se vor aplica până la data de 31 martie 2023.

Nerespectarea prevederilor va constitui contravenție și se va sancționa cu amenzi între 3.000 de lei și 5.000 de lei.

Sursa foto: Dreamstime.com