Răzvan Nicolescu, Deloitte: Statul nu poate investi în energie/ România își va îndeplini angajamentele în privința energiei regenerabile
Răzvan Nicolescu a avertizat că, pe piața noastră de energie și gaze, nu există investiții decât în rețelele de transport și distribuție, cu investiții aproape de zero pe zona de producție. “Cred că ne îndreptăm către un sistem energetic în care cât mai multe persoane fizice și juridice, folosind noile dezvoltări tehnologice apărute, își vor lua destinele în propriile mâini și își vor asuma securitatea energetică singuri”, a spus Nicolescu, citat de Mediafax.
În această situație, cadrul de reglementare este foarte important și așteptările sunt mari de la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, a precizat Răzvan Nicolescu, partener Deloitte România.
Nicolescu, fost președinte al Autorității Europene de Reglementare în Energie, a mai adăugat că: “ANRE are o capacitate administrativă bine pusă la punct, cu oameni bine plătiți și din acest motiv așteptările sunt mari. Președintele ANRE are salariu de câteva ori mai mare decât al președintelui României, iar atunci ne putem aștepta cu toții la performanță, adică să avem un model de piață și reguli clare și stabile”.
În ceea ce privește gestionarea problemei schimbărilor climatice, românii se comportă onorabil, consideră Nicolescu. “La nivelul Uniunii Europene, schimbările climatice au prioritate. Promovarea energiei regenerabile este crucială în combaterea schimbărilor climatice. La nivel național, în gestionarea problemei schimbărilor climatice, românii se comportă onorabil. În 2020, ne vom îndeplini ținta în promovarea energiei renegerabile. E un lucru extrem de important, deoarece sunt țări care nu își vor îndeplini acest obiectiv, cum este Olanda. Ca o ciudățenie, un olandez a fost desemnat vicepreședinte al Comisiei Europene care se va ocupa de zona verde a energiei. Lead by example sau lead by fail?”, a continuat el.
Răzvan Nicolescu a susținut că, la nivel internațional, ne confruntăm cu o gravă problemă, schimbările climatice. “La nivel internațional, ne confruntăm cu cea mai gravă problemă a planetei de până acum – schimările climatice. Toată lumea este de acord cu acest lucru însă când e vorba de cum rezolvăm această problemă, începe să apară dezacordurile și uneori ipocrizia. Când am propus, acum câteva luni, înființarea unei bănci internaționale care să ajute țările care nu au bani să finalizeze această tranziție în sectorul energetic, mulți s-au făcut că nu înțeleg necesitatea și au început să se uite pe pereți. Există un nivel declarativ bine articulat, dar stăm mai rău la capitolul fapte”, a mai spus Nicolescu.

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive