​Grupul energetic rus Gazprom nu a reuşit până acum să răspundă unei cereri de gaz sporite din partea Uniunii Europene, a susţinut miercuri la Strasbourg preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit dpa și Washington Post.

Gazprom, companie de stat la ordinele lui PutinFoto: Gazprom

„Deşi Gazprom şi-a onorat contractele pe termen lung încheiate cu noi, el nu a răspuns la cererea sporită aşa cum a făcut în anii precedenţi”, a declarat Von der Leyen în faţa membrilor Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Întreaga lume a fost afectată de creşterea preţurilor energiei, dar a existat „ceva specific” în situaţia din Europa, a subliniat şefa executivului comunitar.

Anunțul lui von der Leyen vine la o săptămână după ce președintele rus Vladimir Putin dădea asigurări că Rusia este pregătită să crească livrările de gaze naturale către Europa, dacă Bruxelles-ul o va cere.

Critici ai Gazprom bănuiesc că acest grup industrial încearcă să forţeze o deschidere rapidă a proiectului controversat Nord Stream 2, despre care Rusia susţine că va soluţiona problemele de aprovizionare, dar care încă aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare din Germania.

Creşterea preţurilor energiei se va afla pe agenda Summitului UE care va fi găzduit joi şi vineri de Bruxelles.

Uniunea Europeană a importat 90% din gazul pe care îl consumă, fapt care face „vulnerabil” blocul comunitar, a subliniat Ursula von der Leyen, care a adăugat că situaţia poate fi ameliorată prin diversificarea mai mare a surselor de energie şi prin accelerarea tranziţiei către energia nepoluantă.

Citește și: