​Plata facturilor și a datoriilor la energie ale persoanelor vulnerabile, beneficiare ale ajutorului de 1.400 de lei, se va putea face și online prin intermediul unei aplicații informatice a Poștei Române, după ce Guvernul va adopta marți o Ordonanță în acest sens, a anunțat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Card de energieFoto: HotNews.ro / Adrian Vasilache
  • „Va fi o aplicație informatică simplă care va presupune încărcarea în platformă a documentelor necesare plății, respectiv cartea de identitate, cardul de energie și factura doveditoare a datoriei față de furnizorul de energie.
  • Astfel avem trei posibilități de efectuare a acestor plăți respectiv cea prin oficii poștale, apoi direct prin poștași și de plăți electronice.”, a declarat marți ministrul Marcel Boloș.

Se vor deconta și lemnele de foc cumpărate din luna august 2022

În Nota de fundamentare se amintește faptul că sprijinul de 1.400 de lei (în două tranșe) se acordă persoanelor vulnerabile pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În privința lemnelor de foc achiziționate pentru iarna 2022-2023, proiectul de ordonanță stabilește și o delimitare în timp a valabilității documentelor justificative prin care se face dovada că beneficiarul a achiziționat material lemnos pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative şi dovada achitării acestora către furnizorul de lemne de foc, cum ar fi avizul de însoțire a mărfii, factura, bonuri fiscale.

Reperul temporal va fi luna august 2022, „având în vedere criterii de economicitate, în sensul în care pretul pentru achiziționarea lemnelor pentru foc este mai scăzut în lunile de vara, astfel că se prezumă că multe dintre persoanele vulnerabile și-au achiziționat aceste materiale pentru încălzire încă din vara anului 2022.”.

Cum se va face plata online a facturii la energie prin Poșta Română

În proiectul de Ordonanță este descris procesul de plată online a facturilor și datoriilor la energie pentru persoanele vulnerabile prin intermediul unei aplicații IT care va fi pusă la dispoziție de Poșta Română, astfel:

  • În cazul în care beneficiarul de sprijin optează pentru transmiterea electronică a documentelor prin interfața pusă la dispoziție de către Poşta Română, acesta trebuie să acceseze și să se logheze pe baza seriei cardului de energie pentru a încărca în aplicație documentele prevăzute la alin. (7) din OUG 166/2022.
  • Aplicația informatică pusă la dispoziție de către Poşta Română va transmite către adresa de poștă electronică a beneficiarului de sprijin un mesaj de confirmare a încărcării documentelor.
  • Beneficiarul de sprijin trebuie să înregistreze în aplicația informatică o adresă de poștă electronică validă, prin intermediul căreia va recepționa, după caz, dovada serviciului de mandat poștal sau motivele pentru care nu a fost acceptată plata prin mandat poștal.
  • În baza documentelor trimise de către beneficiarul de sprijin în aplicația electronică, Poşta Română are obligaţia de a verifica transmiterea tuturor categoriilor de documente prevăzute la alin. (7) și după îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (8), în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de acordare a sprijinului, va proceda la efectuarea plăților către furnizorii de energie, luând în considerare soldul contului disponibil asociat cardului de energie.
  • În cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile pentru efectuarea plăților prin mandat poștal, Poşta Română va transmite beneficiarului de sprijin, prin intermediul adresei de poștă electronică înregistrată de acesta, dovada prevăzută.
  • În cazul în care nu sunt îndeplinite toate cerințele pentru efectuarea plăților prin mandat poștal, Poşta Română va comunica beneficiarului de sprijin, prin intermediul adresei de poștă electronică înregistrată de acesta, motivele pentru care nu au fost acceptate la plată documentele trimise de acesta în aplicația electronică.
  • Dovada serviciului de mandat poştal sau după caz, comunicarea privind respingerea ajutorului, se transmite beneficiarului de sprijin în termen de 5 zile de la data la care acesta a transmis în aplicația electronică documentele prevăzute la alin. (7).”

Când și cum se vor face plățile facturilor la energie

Amintim că sprijinul de 1.400 de lei (în două tranșe: februarie și septembrie 2023) se acordă per loc de consum, și în urma calcului venitului eligibil care trebuie să fie sub 2.000 de lei. Astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, se adună veniturile tuturor colocatarilor și se împarte la numărul acestora, iar suma rezultată trebuie să fie mai mică de 2.000 de lei, inclusiv.

Autoritățile verifică acum listele cu beneficiari eligibili - circa 4 milioane de posibili beneficiari - din perspectiva veniturilor membrilor din fiecare gospodărie fiind interogate baze de date de la ministerul Muncii, Evidența populației și ANAF, astfel că autoritățile descoperă acum haosul din bazele de date ale statului.

Situația trebuie clarificată până pe 15 februarie, când MIPE va livra banii către Poșta Română, a spus săptămâna trecută ministrul Marcel Boloș.

Tot atunci, directorul general al Poștei Române a anunțat că Vodafone este firma care a câștigat procedura de achiziție a mii de PDA-uri cu abonamente de date și imprimante portabile necesare scanării și plății facturilor și cardurilor de energie.

Poșta a precizat că plățile facturilor la energie vor fi realizate după următorul calendar:

  • a) Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
  • b) Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 - 31.12.2023.

Plățile se vor face la orice subunitate a Poștei Române SAU direct la poștaș, la domiciliul beneficiarului.

  • Procedura este următoarea: se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari). Apoi, se primește dovada plății. Pe aceasta este scrisă suma rămasă după ce plata a fost făcută, valoarea plății/plăților realizate, precum și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a făcut un ghid cu principalele informații legate de cardurile de energie.

În acest an, MIPE va furniza românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/an.

Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.