Președintele rus Vladimir Putin a inaugurat joi, la Murmansk, prima linie a Arctic LNG 2, un gigantic proiect de gaz natural lichefiat (GNL) în Arctica, din care compania franceză TotalEnergies s-a retras în 2022, scrie AFP.

Putin inaugureaza Arctic LNG 2Foto: Alexander KAZAKOV / AFP / Profimedia

„Mandatul pentru transportul primei linii de procesare a instalației de GNL este gata. Solicit permisiunea de a începe operațiunile de transport pe mare”, a declarat un operator la ceremonia de lansare, care a fost transmisă la televiziunile ruse.

„Permisiune acordată”, a răspuns Putin în timp ce trăgea maneta, alături de directorul gigantului Novatek, Leonid Mikhelson.

Proiectul, estimat la 21 de miliarde de dolari, este situat pe peninsula Gydan, la aproximativ 30 de kilometri de prima instalație gigant de GNL din peninsula Yamal, care a intrat în funcțiune în 2017.

Se așteaptă ca proiectul să atingă o capacitate de producție de 19,8 milioane de tone de GNL pe an prin intermediul a trei linii de producție, bazându-se pe bogatul zăcământ de gaze Utrenneye din apropiere.

După începerea ofensivei rusești în Ucraina, compania franceză TotalEnergies a anunțat în 2022 că va înceta să mai finanțeze Arctic LNG 2, în care Novatek deține o participație de 60%, alături de chinezii CNPC și CNOOC și de japonezii de la Japan Arctic LNG.

Arctic LNG 2 este unul dintre proiectele-cheie în cadrul exploatării planificate de Rusia a „rutei maritime nordice” care leagă Asia de Europa.

Moscova speră că această rută arctică, devenită practicabilă din cauza încălzirii globale și topirii gheții, va putea concura în viitor cu Canalul Suez pentru comerțul cu hidrocarburi.