Cotaţiile la motorină pe piaţa din Asia au crescut vineri după anunţarea de către Rusia a unui surprinzător embargou la export, chiar dacă mai mulţi analişti se aşteaptă ca această restricţie să nu rămână în vigoare prea mult timp, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Benzinarie din RusiaFoto: Alexandr Blinov / Dreamstime.com

Interdicţia, care a intrat în vigoare încă de joi, va agrava tensiunile care există deja pe piaţa mondială de carburanţi, unde cererea ar urma să crească în lunile de iarnă tocmai când multe rafinării nu au mijloacele pentru a majora producţia.

Pe piaţa din Asia problemele sunt complicate de revenirea transportului aerian în China, ceea ce va duce la majorarea cererii de combustibil pentru avion. Motorina este un produs de bază pentru economia mondială, folosit de camioane, nave şi trenuri, iar de la începutul anului şi până în prezent Rusia a fost cel mai mare furnizor mondial de motorină, potrivit datelor firmei Vortexa Ltd.

„Multe vor depinde de cât de mult va menţine Rusia în vigoare embargoul privind exporturile de combustibili”, spune Vivek Dhar, analist la Commonwealth Bank of Australia, atrăgând atenţia asupra faptului că există unele excepţii pe termen scurt.

Companiile de rafinare din China şi India au început să exporte mai multă motorină către clienţii internaţionali, în condiţiile în care cele două ţări au cumpărat cantităţi record de petrol rusesc precum şi ţiţei din Iran.

În plus, Asia nu este principalul cumpărător de motorină şi benzină din Rusia, astfel că nu va fi cea mai afectată de interdicţia impusă de Moscova.

Rusia a interzis exporturile de motorină din cauza îngrijorărilor privind recoltarea producției de cereale

Vineri, diferenţa de preţ între cotaţiile la motorină şi cotaţiile la ţiţei, un indicator al profiturilor generate de companiile de rafinare de pe urma producţiei de motorină, a crescut cu 2,7%, până la 30 de dolari per baril. Este vorba de un preţ inferior vârfului de 34 de dolari înregistrat în luna august.

Chiar dacă Rusia nu a oferit un orizont de timp pentru embargoul impus la exporturile de motorină, precum şi la exporturile de benzină, analiştii se aşteaptă ca aceste restricţii să fie unele de scurtă durată.

„După ce livrările interne vor fi acoperite, Rusia va trebui să reia exporturile din cauza lipsei de spaţii de depozitare”, susţine firma de consultanţă FGE.

Cel mai târziu, exporturile ruseşti de motorină ar urma să se reia peste două săptămâni, susţine consultantul. Un orizont similar de timp este prognozat şi de analiştii de la JP Morgan Chase & Co., potrivit cărora embargoul rusesc va dura doar „câteva săptămâni, până la finalizarea recoltei în octombrie”.

Rusia a impus această interdicție la export a carburanților după ce Dmitri Patrușev, ministrul rus al agriculturii, a avertizat pe 14 septembrie că penuria de combustibil amenință să perturbe recoltarea cerealelor toamna și a făcut apel la suspendarea exporturilor de produse petroliere.

Rusia, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, se confruntă cu lipsuri de combustibil în unele părți ale țării, inclusiv în sudul poreclit „grânarul” țării, sursele din piață avertizând înainte de impunerea restricțiilor la export că situația s-ar putea agrava dacă nu sunt luate măsuri.

FOTO articol: Alexandr Blinov / Dreamstime.com.