Ultimul raport al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) despre situația privind prosumatorii arată că ritmul racordărilor la rețelele de distribuție este tot mai mare de la lună la lună. Practic, în luna iulie, s-a ajuns la un ritm mediu de 236 racordări zilnice, după ce cu o jumătate de an în urmă erau sub 150. Mai mult, în luna iulie a fost depășit pragul de 1.000 MW putere instalată în panouri fotovoltaice pe case, arată raportul ANRE.

Casa cu panouri fotovoltaiceFoto: HotNews / C.P.

Putere instalată cât un reactor și jumătate

Mai exact, numărul prosumatorilor a crescut la 8.4733, iar puterea instalată a ajuns la 1.063 MW. Dacă este să forțăm o comparație, înseamnă puterea instalată a unui reactor și jumătate de la Cernavodă.

Reprezentanții ANRE cred că în ritmul actual se va ajunge într-un an la o capacitate instalată de 2.000 MW. Practic sunt depășite toate estimările făcute până acum. În urmă cu doi ani, ANRE estima că se va ajunge la o capacitate de 2.000 MW abia la nivelul anului 2030.

În numeroase cazuri sunt instalate panouri fotovoltaice peste necesarul de consum, motiv pentru care ANRE se gândește la măsuri privind limitarea capacității pe care o poate instala un prosumator. George Niculescu, președintele ANRE, a declarat în mai multe rânduri că este necesară impunerea unui prag pentru capacitatea care poate fi instalată pe case.

Distribuitorii spun că rețeaua nu face față

Ce se întâmplă cu acest surplus de energie? Intră în rețea, iar posesorul de fotovoltaice primește bani pentru fiecare kwh, fără să plătească taxe, spun operatorii din piață. Practic, deținerea de panouri fotovoltaice a devenit o afacere. Însă, fără impunerea unor limite, această afacere ar putea să se întoarcă tocmai împotriva prosumatorilor, deoarece rețeaua energetică este atât de veche și uzată încât nu poate face față, ajungându-se la întreruperi de electricitate.

Distribuitorii consideră că autoritățile ar trebui să se gândească la măsuri menite să tempereze ritmul de creștere a puterii instalate. Ar trebui analizate limite și anumite standarde la instalarea panourilor, luând în considerare istoricul de consum al beneficiarilor, spun reprezentanții Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). Potrivit acestora, necesarul mediu pentru o casă, unde beneficiarul deține și o mașină sau două electrice, ar fi de 6 Kw, însă se instalează mult mai mult de atât.

​De asemenea, o propunere legislativă care se discută în această perioadă în Parlament ar putea să le dea prosumatorilor libertatea de a dona surplusul de energie către alți consumatori.

"La solicitarea prosumatorilor clienţi casnici persoane fizice, în situaţia în care cantitatea de energie produsă şi livrată în reţea este mai mare decât cantitatea de energie consumată de prosumatori, şi voinţa exprimată de prosumatori este să transmită cu titlu gratuit cantităţi de energie către clienţii furnizorului, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să realizeze transferul cantităţilor de energie conform cerinţelor prosumatorilor şi în acord cu legislaţia aplicabilă", spune propunerea legislativă.

Care sunt facilitățile de care beneficiază prosumatorii

Potrivit datelor ANRE, prosumatorii pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţelele electrice furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice.

- Compensarea cantitativă dintre energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrată în reţeaua electrică de prosumatorii persoane fizice şi juridice care deţin centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum;

- Regularizarea financiară dintre energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrată în reţeaua electrică de prosumatorii persoane fizice şi juridice care deţin centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de peste 200 kW, dar nu mai mult de 400 kW pe loc de consum;

- Prosumatorii persoane fizice care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei cu o putere instalată de cel mult 400 kW sunt exceptaţi/ scutiţi de la plata tuturor obligaţiilor fiscale aferente cantităţii de energie electrică produsă pentru autoconsum precum şi pentru excedentul vândut furnizorilor.

Vezi în Ghidul Prosumatorului toate beneficiile prosumatorilor