​Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, are, de câteva zile, un Consiliu Onorific pentru Energie, care este, de fapt, un consiliu consultativ aflat la dispoziția sa, potrivit unui ordin semnat de el pe 30 octombrie, document obținut de HotNews.ro. Teoretic, Consiliul ar urma să elaboreze analize și rapoarte, la cererea ministrului, dar și din proprie inițiativă, arată documentul. Consiliul este format din 32 de oameni, unii dintre ei sunt specialiști în comunicare, alții în energie, mulți dintre ei provenind din zona privată, reprezentanți ai unor asociații, ONG-uri, dar și din zona de stat, consilieri ai premierului și ministrului.

Sebastian Burduja Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Consilierii au titlu onorific, ceea ce înseamnă că nu sunt plătiți.

Cei 32 de aleși ai lui Sebastian Burduja

Lista este deschisă de un apropiat al șefului PNL, Nicolae Ciucă. A fost consilier de stat la cabinetul lui Nicolae Ciucă, în perioada în care acesta a fost premier. A fost consilierul lui Ciucă și în perioada 2020-2021, când acesta era ministrul Apărării. Din octombrie 2023, conduce departamentul de Afaceri Instituționale și Sustenabilitate de la Enel România, proaspăt preluat de către grecii de la PPC. Are competențe în Comunicare și Relații Publice.

  • 1.Gheorghiță Agafiţei, specializat în comunicare, director Afaceri Instituționale la PPC.
  • 2.Daniel Apostol-Bîrzu, fost jurnalist, fost director comunicare ASF, acum director general al al Federației Patronale Petrol și Gaze
  • 3.Alexandru Valeriu Binig, inginer energetician, Director Reglementări și Antitrust la Enel, acum PPC. A fost manager la EY România sau Deloitte România.
  • 4. Corneliu Bodea, antreprenor, acționar al grupului internațional de companii ABBC și CEO al Adrem
  • 5. Mihnea-Cătălin Cătuţi, director de cercetare Energy Policy Group.
  • 6. Minodor Teodor Chirica, inginer, doctor în științe nucleare, președintele Consiliului de Administratie al Nuclearelectrica
  • 7. Dumitru Chisăliţă, expert în domeniul gazelor si al energiei, președintele Asociației Energia Inteligentă
  • 8. Andrei-Silviu Covatariu, expert în energie și schimbări climatice
  • 9. Claudiu Creţu, fost ofițer în MAI, director general al Elcen
  • 10. Daniela Raluca Dărăban, expert în comunicare, Director executiv Federația ACUE, fost director afaceri corporative ExxonMobil, fost consilier la ANRE
  • 11. Cătălin Dragostin, expert în energie, fondator și actionar al SC Energy-Serv SRL
  • 12. Radu Dudău, doctor în filosofie, președintele Energy Policy Group
  • 13. Elisei Sorin Dumitru, fost jurnalist, director în cadrul echipei de consultanță în managementul riscului a Deloitte România
  • 14. Claudiu Floroaie, antreprenor, deține Dare Energy Solutions SRL
  • 15, Liviu-Lucian Floroaie, antreprenor, deține Franca SPV One SRL
  • 16. Florian Gaman, inginer construcții, consilier al ministrului energiei, profesor la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti
  • 17. Adina Georgescu
  • 18. Ioan Dan Gheorghiu, inginer energetician, președinte Asociația Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, apropiat al fostului ministru Dan Ioan Popescu și foștilor premieri Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu
  • 19. Virgiliu Ivan, inginer, director Transelectrica
  • 20. Andrei-David Korber, expert în planificare sustenabilă a energiei
  • 21. Alina Laszlo-Orth, manager afaceri instituționale E.ON.
  • 22. Cătălin-loan Lungu, profesor Universitatea Tehnică de Construcții București
  • 23. Florin Mârza, fost membru comisia energie PNL, director Elcen
  • 24. Mihai Alexandru Moia, director executiv al Asociației pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF).
  • 25. Corina Murafa, expert în politici publice în domeniul climei, energiei și sustenabilității
  • 26. Teofil Mureşan, antreprenor, deține E-INFRA, grup implicat în proiecte de stat, precum mini-reactoarele de la Doicești și Interconectorul HVDC de 5000 MW
  • 27. Dan Pantilie, inginer, președinte Distrigaz Sud Reţele
  • 28. Mihai Petre Peia, consilier la cancelaria premierului Marcel Ciolacu
  • 29. Ion-Petru Ruşeţ, director Siemens Energy
  • 30. Aura Săbădu, jurnalist expert în probeme energetice ICIS
  • 31. Cristian Ștet, analist RaboResearch
  • 32. Dragoș Tâlvescu, consilier al fostului ministru al energiei Victor Grigorescu

Ce vor face cei 32 de consilieri

Potrivit Ordinului, Consiliul are scopul de a oferi recomandări de politici publice Ministerului Energiei.

Obiectivele Consiliului:

  • a) formularea de recomandări de politică publică, strategie și acțiune guvernamentală, bazate pe dovezi științifice, pentru dezvoltarea sistemului energetic național din România;
  • b) furnizarea de consultanță și asistenţă tehnică pentru îndeplinirea obiectivelor energetice în România;
  • c) contribuirea la elaborarea strategiilor naționale din domeniul energiei;
  • d) promovarea transformării României într-un furnizor regional de securitate energetică şi un model de bune practici la nivel european.

Activităţile desfăşurate de Consiliu:

  • a) elaborează analize, rapoarte, studii și recomandări de politică publică, la cererea ministrului energiei și din proprie iniţiativă;
  • b) susţine elaborarea şi implementarea politicilor de inovare și transfer tehnologic, de antreprenoriat și de sprijin al parteneriatelor pentru aplicarea noilor tehnologii în sistemul energetic naţional;
  • c) analizează comparativ tendințele în domeniul energiei din alte state și propune direcţii prioritare pentru dezvoltarea sistemului energetic național;
  • d) contribuie la consultări referitoare la monitorizarea și evaluarea implementării PNIESC;
  • e) elaborează propuneri de politici-suport și identifică instrumente financiare și nonfinanciare care pot contribui la crearea unor condiții adecvate pentru tranziţia către energie din surse curate, dar și la întărirea securităţii energetice;
  • f) participă, alături de Ministerul Energiei, la organizarea de conferințe și evenimente cu mediul academic, economic și actorii din sistemul energetic naţional;
  • g) analizează oportunitatea reglementărilor/actelor normative existente în domeniul energiei şi propune noi proiecte de acte normative şi/sau modificarea celor existente;
  • h) se consultă și colaborează cu o varietate de actori relevanți din diferite medii, inclusiv industrie și sectorul privat, comunitatea academică, institute de cercetare, autorități publice, fundații și organizaţii nonprofit, în vederea identificării celor mai bune informații și idei care pot contribui la recomandările Consiliului;
  • i) invită specialiști externi cu bogată experienţă în domenii specifice, inclusiv străini, să ofere puncte de vedere și consultanță pe problematici punctuale.

Cum vor lucra cei 32 de consilieri

  • Activitatea Consiliului este condusă de către un președinte, ales și revocat cu votul majorității absolute a membrilor.
  • Președintele este ajutat de un vicepreședinte, ales și revocat cu votul majorităţii absolute a membrilor.
  • Conducerea Consiliului se asigură de existenţa suportului logistic și administrativ pentru desfășurarea activităților Consiliului.
  • Suportul tehnic şi resursele materiale necesare funcționării Consiliului sunt asigurate de către Ministerul Energiei.
  • Consiliul se întruneşte în format fizic și/sau online cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie.
  • Convocarea ședinței se face de către minimum 1/4 din membri sau de către preşedintele Consiliului sau de către ministrul energiei.
  • Ministrul energiei sau un reprezentant acestuia participă de drept la şedinţele Consiliului.

În curs de actualizare