Pe internet au apărut diverse filmulețe și grupuri unde oamenii se sfătuiesc între ei cum să-și monteze singuri panouri fotovoltaice, fără firme autorizate. Această practică este ilegală și extrem de periculoasă, fiind vorba de improvizații care pun în pericol viața oamenilor și pot afecta toată rețeaua de distribuție din zonă, potrivit ANRE. Amenzile pot ajunge la 100.000 de lei, iar distribuitorul are dreptul să deconecteze acele instalații.

Panouri fotovoltaice instalate pe acoperișFoto: UrbanImages / Alamy / Alamy / Profimedia

Conform legii, pentru montarea unui sistem de panouri fotovoltaice este nevoie ca o firmă autorizată de ANRE să elaboreze o documentație și să execute lucrarea. Această documentație ține cont de necesarul de consum din acea locuință și de alte detalii tehnice, pentru ca instalația să îndeplinească normele se siguranță. Practic, firma își ia angajamentul că instalația va funcționa optim în raport cu producția și consumul casei respective.

În plus, distribuitorul din zonă are nevoie de aceste informații pentru a putea prelua energia produsă de acel prosumator și, în același timp, de a echilibra rețeaua.

Unii prosumatori preferă însă să sară etapa implicării unei firme și își fac ei singuri instalația, argumentând că tarifele practicate de firme sunt foarte mari. Plătesc apoi pe cineva dintr-o firmă autorizată să le certifice lucrarea.

„Eu am fost țăpit de o firmă și sunt sătul de ele”

Dacă tastăm pe YouTube „Cum să-ți faci singur panouri fotovoltaice”, vom găsi foarte multe filmulețe de acest gen, numite „DIY” („do it yourself”) sau chiar „panouri homemade”.

Ce spun cei care postează:

  • „Cum să îți faci singur instalația on grid fără firme hoațe. Pentru cei care mi-ați scris că vreți să vă faceți singuri un sistem cu injectare (în rețea - n.r.), on grid. Știți cu toții că vă trebuie documentație pentru a fi depusă la energia națională sau nu știu la ce furnizor sunteți dumneavoastră (de fapt trebuie depusă la distribuitor - n.r.). S-au montat sisteme în privat de persoane, au avut un prieten electrician, i-a dat bifă că e ok, și s-au montat sisteme mult mai ieftine”.
  • „Eu am fost țăpit de o firmă și sunt sătul de ele și tind să cred că unele comentarii sunt făcute de aceste firme care sunt deranjate, vezi Doamne, de faptul că își face omul acasă, separat, sistemul. Băi, dacă omul poate să se descurce, care e problema voastră? Ce, pierdeți voi din comisioane?”.
  • „Sunt pe mai multe grupuri în care se discută despre așa ceva. S-au făcut și se fac, asta e, eu n-am știut, m-au țăpit, dar al doilea string de panouri le-am montat singur-singurel”.
  • „Firmele astea care vă fac oferte peste oferte - fiți atenți la ele! Găsiți întâi persoana potrivită pentru a vă face documentația, vă și spun, undeva la 1.000 de lei, cineva cu 300 de euro face, nu dau nume, dar sunt firme și persoane care se ocupă de documentație”.
  • „Este o vrăjeală că nu se poate, ba se poate, numai că nu ați găsit dumneavoastră persoana potrivită, dar căutați în continuare că dați de ea. După ce ați găsit persoana, vă luați panourile, vă luați invertorul, le montați dumneavoastră, ați primit bifa și vă vedeți de treabă. Ăștia cu firmele care doar știu să bage pe gât invertoare scumpe, asta e, au de suferit. Dacă sunteți fără obraz, așa meritați, de ce vă bateți joc de oameni? Să vă fie rușine!”
  • „Haideți să facem un video educațional. Vreau să vă arăt sistemul meu fotovoltaic. Acum, de când au mărit prețurile la energia electrică, la gaz, toți vor să scape de povara facturilor. Așa că mi-am făcut și eu un sistem fotovoltaic singur-singurel. Foarte mulți și-au făcut în ultimul timp”.

Există și un grup privat pe Facebook numit „Instalații fotovoltaice DIY”, care are 14.200 de membri, unde oamenii cer sfaturi despre diverse situații și echipamente.

Orice instalație trebuie făcută doar cu firme autorizate

Dumitru Chisăliță este expert în energie și președintele Asociației Energia Inteligentă, organizație care montează de câțiva ani panouri fotovoltaice pe casele izolate ale oamenilor nevoiași de la țară.

„Orice instalație electrică trebuie făcută doar cu firme autorizate de către ANRE. Altfel, toate improvizațiile care nu dețin avize sunt extrem de periculoase și pot afecta atât casa respectivă, cât și rețeaua din zonă”, a precizat el, pentru HotNews.ro.

Aceste practici de tipul „do it yourself” sunt ilegale, iar faptele pot fi de natură penală, pentru că sunt puse în pericol atât persoanele și bunurile din respectiva locuință, cât și întreaga rețea unde se racordează.

Comit ilegalități atât cel care își face singur instalația, cât și firma care girează o lucrare făcută de altcineva în regie proprie.

Chisăliță mai spune că într-adevăr prețurile pe care le cer firmele pentru manoperă sunt mari, întrucât și cererea a crescut foarte mult în ultima perioadă, însă este în joc siguranța oamenilor.

O tragedie recentă este cea de la Ferma Dacilor, unde instalația electrică era subdimensionată. Încă se cercetează ce s-a întâmplat acolo, însă cert este că pensiunea se alimenta de la un punct de consum aflat la 650 de metri depărtare, care avea aviz pentru o pompă de apă și certificat de racordare pentru o casă de locuit cu panouri fotovoltaice, când de fapt avea nevoie de un întreg post de transformare pentru a-și acoperi consumul.

Atenție dacă firmele sunt autorizate sau nu de ANRE

Un alt fenomen periculos îl reprezintă firmele care montează panouri fotovoltaice chiar dacă nu au autorizație de la ANRE.

Beneficiarii programului Casa Verde au la dispoziție o listă de firme autorizate atât de ANRE, cât și de Administrația Fondului de Mediu. Însă cei mai mulți dintre prosumatori nu sunt beneficiari ai acestui program și își instalează panouri din fonduri proprii, fiind tentați să angajeze o firmă care le cere bani mai puțini.

Dacă nu lucrăm cu firme autorizate ne expunem la pericole precum utilizarea unor materiale de slabă calitate și neglijarea normelor de siguranță electrică, care duc la creșterea riscului de scurtcircuit și incendiu.

ANRE: Este ilegal, iar distribuitorul are dreptul să deconecteze instalațiile improvizate

Deși internetul este plin, reprezentanții ANRE spun însă că nu au cunoștință de astfel de practici.

„Este ilegal ca proiectarea şi executarea lucrărilor pentru racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, inclusiv a celor aferente instalației de producere a energiei electrice, să se realizeze de către alte persoane decât persoanele autorizate sau operatorii economici atestate/atestaţi de ANRE, potrivit legislației specifice în vigoare”, a transmis autoritatea, la solicitarea HotNews.ro.

Nu este conformă cu legislația nici metoda de a ne face singuri instalația și de a cere o semnătură de la cei autorizați sau o „bifă”, cum spun cei care au postat astfel de sfaturi.

„Reglementările aplicabile pentru racordare dispun ca documentele care se transmit la operatorul de distribuție împreună cu cererea de racordare a panourilor fotovoltaice la locurile de consum și care fac parte din dosarul instalației de utilizare (DIU) să fie întocmite de către executantul instalației respective”, explică ANRE.

Din perspectiva tehnică, cei care fac improvizații se expun riscului ca instalațiile de producere a energiei electrice să fie executate neconform și, pe parcursul procesului de racordare, acestea să nu poată fi puse sub tensiune de către operatorul de distribuție, spun specialiștii autorității.

Chiar și ulterior punerii sub tensiune, există riscul ca astfel de instalații realizate fără expertiză autorizată să genereze nerespectarea parametrilor de calitate tehnică a energiei electrice în punctul de delimitare, în detrimentul atât al deținătorului locului de consum și de producere, cât și al celorlalți utilizatori racordați la rețeaua electrică de interes public din zona respectivă sau chiar accidente.

În astfel de situații, operatorul de distribuție are dreptul de a cere remedierea neconformităților.

În cazul în care prosumatorul nu dă curs solicitării operatorului, acesta deconectează instalaţia de producere, cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea reconectării acesteia, sau deconectează locul de consum şi de producere dacă prosumatorul refuză accesul operatorului de distribuţie în incinta în care sunt amplasate instalaţiile de producere.

Din perspectiva legală, conform prevederilor Legii energiei electrice și a gazelor naturale, proiectarea, executarea şi verificarea instalaţiilor electrice fără atestat şi autorizaţie constituie contravenţie și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei în cazul persoanelor fizice și cu amendă de la 5.000 lei până la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice. Potrivit legii, constatarea și aplicarea sancţiunilor în cazul acestei contravenții se realizează de către reprezentaţii împuterniciţi ai ANRE.

În ceea ce privește tarifele stabilite de firmele care fac astfel de lucrări, despre care oamenii se plâng că sunt foarte mari, ANRE spune că nu are atribuții și competențe referitoare la reglementarea acestora. „Prin urmare, nu suntem în măsură să emitem o opinie cu privire la acestea”.

Ghiduri cu pașii necesari pentru instalarea și racordarea de panouri fotovoltaice se găsesc atât pe site-ul ANRE, cât și pe site-urile distribuitorilor de energie.

Citiți și Fraudă cu panouri fotovoltaice: Unii prosumatori modifică ilegal setările invertoarelor și injectează mai multă electricitate în rețea / Ce soluții vede ANRE

Sursa foto: Profimedia