Doar 65% dintre prosumatori au în prezent contoare inteligente, spune Asociația Prosumatorilor, în contextul în care ANRE dorește ca fiecare mic producător de energie să aibă câte două contoare. Prosumatorii consideră că, prin această măsură, ANRE se pregătește pentru plata diferențiată a energiei livrate de ei în rețea.

Casa cu panouri solareFoto: Smileus / Dreamstime.com

„În urma declarațiilor președintelui ANRE privind iminența și necesitatea montării celui de-al doilea contor inteligent la fiecare prosumator în parte, Asociația Prosumatorilor A.P.C.E. consideră în continuare că aceste contoare sunt inutile și reprezintă o risipă absolut inutilă de bani și resurse.

Lăsând la o parte declarația președintelui ANRE privind suma de „numai 100 de euro” pentru contor, montaj și cheltuieli de operare care ni se pare de-a dreptul ridicolă, ANRE se ambiționează să ceară instalarea unor astfel de contoare suplimentare în pofida faptului că nu toți prosumatorii au montate la limita de proprietate un contor inteligent cu citire la distanță”, spune asociația.

Conform răspunsului ANRE la cererea formulată de Asociația prosumatorilor, la data de 20 februarie 2024 doar 65% dintre prosumatori aveau un contor cu citire la distanță montat la limita proprietății pentru contorizare consum și injecție surplus în rețea.

„Cerința și ambiția ANRE de a monta cel de-al doilea contor inteligent pentru a măsura parametri inutili prognozei sau stabilității sistemului ni se pare de-a dreptul ciudată, atâta timp cât nu ai acoperit 100% prosumatorii cu acest tip de contor”, a afirmat, pentru HotNews.ro, Dan Pîrșan, președintele APCE.

Potrivit acestuia, dubla contorizare nu s-a făcut în niciun alt stat european.

„Suntem siguri că în spatele acestei inițiative ANRE se află interesul plății diferențiate a energiei în exces livrată în rețea de către prosumatori”, a completat Pîrșan.

ANRE: Efectul asupra tarifelor de distribuție este nesemnificativ

La rândul său, ANRE a precizat că această obligație este prevăzută în Legea energiei nr. 123/2012.

„Cu privire la costurile de achiziționare și montare a contorului inteligent în instalaţia de utilizare a prosumatorului, acestea au un regim comun cu celelalte costuri ale operatorului de distribuţie la care este racordată centrala electrică din surse regenerabile și sunt incluse în tarifele de distribuție, singurele costuri suplimentare pe care le suportă prosumatorul fiind cutia de distribuţie în care se va monta acest contor.

Din informațiile pe care le deține ANRE, prețul mediu al unui contor este de aproximativ 100 euro/bucată cu toate costurile incluse. Dacă montajul acestora se face în 3-4 ani, deoarece sunt în curs de montaj SMI conform calendarului aprobat de ANRE până în 2028, efectul estimat la acest moment ar putea fi de maximum 0,2 lei/MWh.

Montarea acestora este însă temporar suspendată, iar efectul asupra tarifelor de distribuție este nesemnificativ, spre zero”, a precizat ANRE.

Citiți și: ANRE obligă prosumatorii să-și instaleze un al doilea contor, considerat inutil de către aceștia

Contoarele suplimentare pentru prosumatori nu sunt impuse de UE, spune Prună (USR) / Se pregătește renunțarea la compensarea cantitativă?

Sursa foto: Dreamstime