Romania produce in prezent cu peste 30% mai mult gaz decat consuma, ceea ce inseamna, teoretic cel putin, ca pretul gazelor poate sa scada cu o treime, a declarat pentru RFI presedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputatilor.

"In mod normal, de la 1 aprilie, consumatorul roman ar fi trebuit sa beneficieze de o scadere a pretului cu 9,6%. In premiera, in ultimii 30 de ani, Romania reuseste sa produca gaze mai mult decat consuma, intr-un procent cu 33% mai mult decat consumam. Cu alte cuvinte, consumatorul roman, indiferent de natura lui poate beneficia in prezent in totalitate in consumul sau numai de gazele din productia interna", precizeaza deputatul PSD.

"Este insa evident ca este obligatoriu sa achizitionam gaze naturale si din import, din doua conditii: sunt niste contracte in derulare si doi, siguranta in functionarea sistemului national de transport necesita si un minim de import, insa daca noi ne profilam importul acum pe cantitati minime, astfel incat sa maximizam furnizarea numai din productia interna, am avantaja consumatorul roman, in sensul ca am determina o scadere a pretului cu cel putin 30%", explica seful Comisiei de Industrii.

Potrivit RFI, ministrul Economiei Adriean Videanu se afla in aceste zile la Moscova, unde are programate intalniri cu reprezentantii companiei Gazprom.