"Dupa datele pe care le am pana acum, tarile care au acorduri cu FMI nu contribuie la acest fond suplimentar (furnizarea catre FMI a pana la 200 de miliarde EUR (270 de miliarde USD) sub forma unor imprumuturi bilaterale, pentru a asigura faptul ca FMI dispune de resurse adecvate pentru a aborda criza - n.red.). Romania, fiind parte a unui acord cu FMI, nu ar trebui sa participe. Dar va trebui sa asteptam concluziile acestui summit european. Vom vedea daca aceasta decizie se va pastra la finalul summit-ului, dar probabil ca Romania nu va trebui sa contribuie cu sume suplimentare",a declarat vineri, la postul public de radio, premierul Emil Boc. Seful Guvernului de la Bucuresti mai spune ca, in opinia sa, toate tarile UE, cu exceptia Marii Britanii, vor opta pentru aceasta solutia care se contureaza la summit-ul de la Bruxelles.

Cele mai importante declaratii ale lui Emil Boc:

Finalul summit-ului este asteptat astazi dupa-amiaza, cand vom sti exact care e decizia summit-ului. Concluziile de pana acum sunt partiale.

Decizia de astazi e atat de importanta pentru ca in joc e soarta monedei euro, iar moneda euro e simbolul UE. Un colaps al monedei euro ar duce la un colaps al UE ca intreg. Astazi, nimeni rational nu isi doreste acest lucru.

Consecintele unei eventuale astfel de prabusiri nu pot fi astazi masurate si prevazute. Exista vointa politica pentru salvarea monedei euro.

Vom vedea exact la sfarsitul summit-ului de astazi care vor fi statele in favoarea acestui acord.

Dupa datele pe care le am pana acum, tarile care au acorduri cu FMI nu contribuie la acest fond suplimentar. Romania, fiind parte a unui acord cu FMI, nu ar trebui sa participe. Dar va trebui sa asteptam concluziile acestui summit european. Vom vedea daca aceasta decizie se va pastra la finalul summit-ului, dar probabil ca Romania nu va trebui sa contribuie cu sume suplimentare.

Poate ca si romanii vor intelege acum poate mai bine ca suferintele prin care au trecut nu au fost produsul vointei unor lideri politici, ci produsul unei necesitati de a salva tara de la colapsul economic. Ceea ce fac astazi tarile din Uniunea Europeana, noi am facut in 2010, sau am inceput deja din 2010 sa facem, mai repede cu un an decat foarte multe tari din Uniunea Europeana care astazi sunt in plina furtuna economica.

Cum s-a ajuns aici in Uniunea Europeana? S-a ajuns pe principiul bulgarelui de zapada. Politicienii iresponsabili au promis lucruri fara acoperire in economie, dupa care au imprumutat bani sa isi acopere acele promisiuni care nu aveau acoperire in economie, banii imprumutati au generat dobanzi care au intrat intr-o spirala a datoriilor pana cand s-a ajuns la un balon atat de umflat al datoriilor, incat cei care imprumuta au spus "Stop, nu mai sunt bani, nu se mai poate asa. Terminati cu populismele si cu promisiunile politice fara acoperire." In fapt, nu asistam la altceva decat la coborarea cu picioarele pe pamant a politicielor populisti care au dus UE la marginea prapastiei prin datorii excesive, fara acoperire in economie.

Uitati-va la Germania. A iesit acum 10 zile pe piata europeana sa ia 6 miliarde de euro. Si a luat 3,5 miliarde de euro. Adica motorul economic al UE nu a reusit sa ia intreaga suma pe care o dorea pentru a finanta deficitul sau datoria publica pe care o are. Romania ar fi avut vreodata vreo sansa sa isi finanteze un deficit , asa cum vor domnul Antonescu si Ponta - s-au suparat ca am spus doar Ponta si Antonescu, asa ca spun Antonescu si Ponta - acesti domni presedinti de partide de opozitie care cred ca au ramas singurii dinozauri populisti din Uniunea Europeana, care nu pricep ce se intampla in lume.

In conditiile in care ei propun pentru 2012 sa marim deficitul cu inca 5,2 miliarde de euro, adica cu aproape 4 procente din PIB, fara sa vina cu raspunsul al intrebarea: de unde si cine ne imprumuta acesti bani, cand UE vorbeste de deficit de 0,5% pentru anii urmatori, nici macar de 3%.

Pana la urma, lucrurile vor iesi la iveala in adevarat lor realitate: nu mai poti sa traiesti pe datorie, trebuie sa muncesti inainte de a primi recompensa si acel iluzoriu stat al bunastarii generale trebuie sa fie precedat de un stat al muncii.

Pietele financiare se uita la deciziile politicienilor, pentru ca ei au dus tarile la ritmuri de indatorare foarte mari.

Criza datoriilor suverane a fost generata de politici iresponsabile si populiste ale politicienilor. Stim cu totii, de acasa, de la parinti, ca nu poti sa ai bunastare fara munca.

Poate a fost o analiza insuficienta pentru trecerea la euro a unor state in anumite momente.

O tara care are datorii de 150% din PIB, de 119% din PIB, are probleme si la nivelul suveranitatii. Este un act de patriotism sa ai o datorie publica redusa, cum are Romania, pentru ca eviti orice interventie brutala la nivelul suveranitatii tarii.

Sunt reguli dure, stricte - deficit si datorie publica - impuse de UE. Sunt reguli pe care trebuie sa le respecti, daca nu, primesti automat sanctiuni. Ca sa fie siguri ca in timp aceste datorii nu mai cresc, acest lucru nu se poate realiza decat cu reguli financiare stricte. Romania nu trebuie sa mai faca multe eforturi suplimentare, noi am venit deja pe aceasta traiectorie.

Romania deja este in acest proces - de reducere a deficitului si datoriei publice - prin acordul pe care il are cu CE. Este pacat ca nu s-a ajuns la un acord in formula de 27. E bine macar ca forma a doua va reprezenta tot un angajament ferm al UE de a pastra moneda euro.

Probabil Marea Britanie va fi singura tara care nu va opta pentru aceasta solutie a UE, probabil ca celelalte tari in timp vor adera. Este o opinie personala.

Preferabila era amendarea Protocolului 12, cu acordul celor 27, dar si acest acord interguvernamental e o solutie buna.

Politicienii trebuie sa isi asume cu responsabilitate si binele, si deciziile nepopulare. Asta putini au inteles-o in Europa, in ultimii 50 de ani. Romania deja a facut asta, asta trebuie sa se faca acum si in UE.