Înainte, alegerea soțului/soției era supusă unui oarecare control social, mai ales din partea grupului familial. Astăzi, noile tendinţe, reconstruiesc ideea de proximitate şi în acest sens, site-urile de socializare şi cele de dating îi oferă individului posibilitatea de a nu se mai supune culturii în care a fost crescut şi socializat, spune într-o discuție cu HotNews.ro profesorul de sociologie și cercetătorul Iulian Apostu.
Dintre ideile atinse în discuție:
- Cultura în care am fost construiţi este cea în care s-au validat părinţii şi bunicii noştri. Ea nu mai corespunde întocmai dorinţelor, nevoilor sau idealurilor tinerilor
- În primul rând, contraintuitiv a fost faptul că tinerii au declarat că şi-au dorit să afle informaţii despre sexualitate de la propriii părinţi, însă aceştia au refuzat să vorbească sau le-au fost predate idei despre pericol, interdicţie şi vulnerabilitate. Următorul pas a fost acela de a se informa din pornografie
- Generaţiile tinere tind tot mai mult să creadă în faptul că „dacă eu nu sunt fericit/ă, atunci nu am cum să produc fericire pentru celălalt”. Vechile teorii despre funcţia de solidaritate sunt apuse pentru multe dintre cuplurile tinere.
- Societatea îşi schimbă permanent codurile de conduită şi funcţionalitate, iar oamenii îşi calculează relaţiile în funcţie de împlinirea personală. Regimul separaţiei de bunuri te face să devii precaut în acelaşi timp în care îţi declari încrederea de a semna certificatul de căsătorie.
- Femeile îşi asumă un set de sarcini tradiţionale mult mai mare decât le este pretins de propriii lor parteneri. În mod cert, modernitatea este cerută în primul rând de femei
- Ideea individualismului relaţional se vede chiar şi în legislaţia românească. Regimul separaţiei de bunuri arată tendinţa cuplurilor tinere de a se securiza patrimonial în raport cu celălalt încă de la primul moment al mariajului.
- Despre consecințele în plan social/demografic al acestor schimbări (amânarea deciziei de a te căsători, de a avea copii...)
Rata nupţialitaţii în România (8,3‰ în 1990 şi 5,2‰ în 2021 ) nu avea cum să nu scadă după 1990, spune profesorul Apostu, în condiţiile în care, prevederile Decretului 770 - legea care stipula condiţii dificile de divorţ- a fost abrogat în Decembrie 1989. Totodată, Decretul 770 interzicea avorturile, aşadar, numărul de copii născuţi era mult mai mare. Din 1990 şi până în 2021, numărul de copii s-a diminuat cu 37,45%, aşadar, populaţia “căsătoribilă” s-a diminuat considerabil.
Astăzi, procesul de îmbătrânire a populaţiei este unul agresiv
Calcularea indicatorului de nupţialitate se face prin raportare la total populaţie, aşadar un număr tot mai mic de tineri este raportat la un total de populaţie tot mai îmbătrânită. Un alt factor care influenţează calculele este şi migraţia forţei de muncă şi cea a studiilor la universităţi stăine. O parte dintre aceştia nu se mai întorc în ţară, consideră sociologul.
Privind statistic, la nivel european, România este printre statele cu cel mai înalt indicator de nupţialitate, situându-se pe locul 2 după Ungaria (7‰), iar în ceea ce priveşte indicatorul de divorţialitate suntem pe locul trei în Europa cu cea mai mică rată a divorţialităţii după Slovenia (1,1‰) şi Croaţia (1,3‰).
Tema decăderii mariajului este de multe ori justificată de o aşa zisă „creştere alarmantă a numărului de divorţuri”, informaţii vehiculate foarte des în presă. Stereotipul de „drama a mariajului” a vândut mai bine decât realitatea ştiinţifică a datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică.
România are una dintre cele mai mici rate de divorţialitate din Europa. Mai mult, dacă în toată Europa, simplificarea procedurilor de divorţ a condus la o creştere imediată a indicatorilor de divorţ, în cazul tării noastre efectul a fost contraintuitiv – rata divorţialităţii a scăzut („simplificarea procedurilor de divorţ din anii 2012−2013 evidenţiază tot niveluri scăzute ale divorţialităţii (1,59 ‰ în 2011, 1,4 ‰ în 2012, 1,27 ‰ în 2013 şi 1,22 ‰ în anul 2014)”.
Criteriul homogamic
Într-o lucrare a sa, Iulian Apostu vorbește despre „criteriul homogamic” si despre faptul că „indivizii nu mai caută pe cineva cu care să-și testeze ulterior compatibilitatea, ci caută „profilul” cu care se simt compatibili”. L-am rugat prin urmare să detalieze puțin acest „criteriu homogamic”.
„Criteriul homogamic” descrie tendinţa de a alege partenerul conjugal din proximitate (spaţială, culturală, profesională…etc.). Acest tip de alegeri era supus unui oarecare control social, mai ales din partea grupului familial. Proximitatea stimulează cel mai mult păstrarea mediului cultural, accesul familiilor de origine la decizii, coparticiparea funcţională (în cazul coabitării în acelaşi spaţiu locativ cu familia de origine a unuia dintre parteneri), explică Iulian Apostu.
Noile tendinţe, mai adaugă el, reconstruiesc ideea de proximitate şi în acest sens, site-urile de socializare şi cele specifice de dating îi oferă individului posibilitatea de a nu se mai supune culturii în care a fost crescut şi socializat. El îşi poate construi idealuri conjugale independent de imperativele sociale ale comunităţii de referinţă, iar societatea nu-i mai poate gestiona alegerile. E bine aşa, e de rău? …eu aş zice că este de bine, consideră sociologul român.
Cultura în care am fost construiţi este cea în care s-au validat părinţii şi bunicii noştri. Ea nu mai corespunde întocmai dorinţelor, nevoilor sau idealurilor tinerilor
Cândva, am demarat un studiu mic despre consumul de pornografie (nesemnificativ statistic, urmăream să observ anumite tendinţe în conjugalitate), menționează Iulian Apostu. Doream să analizez efectele consumului de pornografie, şi anume, cât de largă este disponibilitatea de a accepta fantezii erotice în funcţie de debutul consumului de pornografie.
Atunci am aflat că vârsta de debut este de pe la 13-14 ani. În primul rând, contraintuitiv a fost faptul că tinerii au declarat faptul că şi-au dorit să afle informaţii despre sexualitate de la proprii părinţi însă aceştia au refuzat să vorbească sau le-au predate idei despre pericol, interdicţie şi vulnerabilitate. Următorul pas a fost acela de a se informa din pornografie, spune sociologul..
Aşadar, din dorinţa de a-i proteja, părinţii au refuzat să le vorbească, lăsându-i pradă informării din pornografie, adica acolo unde nu mai puteau controla efectele. Cum funcţionează informarea? Un tânăr vede un film care i se pare interesant şi din acest motiv îl recomandă mai departe în grupul de referinţă. Treptat, aceste filme sunt recomandate reciproc iar grupul devine tot mai mare.
La nivel general, având aceeaşi bază de informare, grupul îşi formează aşteptări, dorinţe şi fantezii similare iar toate acestea sunt total paralele cu informaţiile minimaliste, pudice şi reticente din comunitatea care i-a socializat.
Revenind la nivel general, “homogamia” online este cea care îi oferă individului acces la un alt tip de aşteptări pe care nu i le mai poate controla comunitatea care l-a educat şi integrat social în primele etape de socializare. Aceast mediu oferă şi primele impulsuri de individualism relaţional, consideră interlocutorul HotNews.
Despre solidaritatea familială și tinerele generații
Cultura comunităţii care ne-a educat şi integrat social porneşte de la ideea de solidaritate. În educaţia tinerilor s-a transmis cultural ideea că este bine să fii solidar cu partenerul conjugal încă de la începutul relaţiei. În Sociologia familiei, una dintre funcţiile importante este cea de solidaritate, spune sociologul român..
Aşadar, solidaritatea era predefinită ideii de conjugalitate. Este funcţia care stimulează coeziunea internă a cuplului conjugal şi, în acelaşi timp, este filosofia unei culturi în care toţi am fost socializaţi şi formaţi.
Generaţiile tinere, adaugă Iulian Apostu, tind tot mai mult să creadă în faptul că “dacă eu nu sunt fericit/ă, atunci nu am cum să produc fericire pentru celălalt”. Astfel, cultura solidarităţii se modifică de la “noi” la “eu”. I-am putea spune solidaritate de sine. Raţiunea de a rămâne într-un cuplu depinde de cât de fericit/ă mă poate face partenerul/partenera. Fiecare îl consideră pe celălalt o resursă a împlinirii personale. Astfel, vechile teorii despre funcţia de solidaritate sunt apuse pentru multe dintre cuplurile tinere, explică el.
Solidaritatea devine doar un efect al celor două împliniri individuale. O fi bine? Eu cred că da. Partenerii stimulează un alt nivel de interacţiune şi comunicare care mizează punctual pe împlinirea fiecăruia în cuplu.
Ideea individualismului relaţional se vede chiar şi în legislaţia românească. Regimul separaţiei de bunuri arată tendinţa cuplurilor tinere de a se securiza patrimonial în raport cu celălalt încă de la primul moment al mariajului, consideră cercetătorul
O altă tendinţă a postmodernităţii este cea de protejare a bugetului personal în detrimentul bugetului familiei
În cultura noastră naţională, ideii de proprietate i-a fost acordată o atenţie prioritară. În mod cert, situaţia familiei româneşti nu a cerut o nevoie de protecţie suplimentară pentru că întotdeauna rata divorţialităţii a fost mică iar temerile generate de anumite vulnerabilităţi ale partajării bunurilor nu se justifică.
Poate contraintuitiv, deşi regimurile patrimoniale există de un deceniu în legislaţia românească, majoritatea tinerilor nu cunosc aceste prevederi legale. Ele sunt preluate prin iradiere cu legislaţia internaţională şi la momentul legalizării nu au răspuns la o cerinţă socială de protecţie în acest sens.
O explicaţie care justifică această nevoie de securitate este tocmai fragilitatea relaţiilor actuale. Până la momentul deciziei căsătoriei fiecare partener cunoaşte cel puţin 3-4 separări. Societatea îşi schimbă permanent codurile de conduită şi funcţionalitate iar indivizii îşi calculează relaţiile în funcţie de împlinirea personală. Regimul separaţiei de bunuri te face să devii precaut în acelaşi timp în care îţi declari încrederea de a semna certificatul de căsătorie.
Femeile îşi asumă un set de sarcini tradiţionale mult mai mare decât le este pretins de propriii lor parteneri
Am analizat nişte indicatori dintr-un tabel de contingenţă, mai precizează Apostu, care mi-au evidenţiat faptul că femeile îşi asumă un set de sarcini tradiţionale mult mai mare decât le este pretins de proprii lor parteneri. În mod cert, modernitatea este cerută în primul rând de femei pentru că ele suportă supraaglomerarea cu sarcini domestice, ele sunt cele care suportă inechitatea de gen etc.
Privind din perspectivă inversă, bărbatului îi este mai dificil să accepte ideea de modernitate funcţională pentru că asta ar presupune un nivel crescut de asumare şi, în acelaşi timp, o renunţare la setul de avantaje tradiţionale care îi garantau acestuia prioritatea în spaţiul domestic.
Însă, în cazul femeilor cuprinse în eşantion, s-a observat mai degrabă o modernitate în declaraţii şi o tradiţionalitate în comportamentul concret de rol jucat în mediul domestic deoarece majoritatea tinerelor sunt socializate în astfel de familii cu inechitate în asumarea de rol.
Despre consecințele în plan social/demografic al acestor schimbări (amânarea deciziei de a te căsători, de a avea copii...)
În 2032, prima generaţie de “decreţei” va ieşi la pensie. Din 1990 şi până în 2021 speranţa de viaţă a crescut cu cu 6 ani, aşadar, decalajul dintre populaţia îmbătrânită şi cea tânără va fi şi mai mare. Apoi, trebuie luat în calcul faptul că există un exod al populaţiei tinere, fie pentru studii, fie pentru munca în străinătate care va adânci şi mai mult problema demografică. Vom avea un număr prea mic de tineri care va trebui să susţină un volum foarte mare de cheltuieli pentru protecţia socială a întregii populaţii.
Amânarea momentului căsătoriei este un proces aşteptat, mai ales pentru mentalităţile tot mai mult evidentiate ale individualismului relaţional. Indivizii îşi doresc să investească tot mai mult în ei, să îşi cultive tot mai mult autonomia, să îşi construiască o carieră profesională, să îşi asigure un standard material etc. Astfel, decizia asumării mariajului apare în plan second însă, aşa cum arată toate studiile naţionale, decizia căsătoriei rămâne prima opţiune a indivizilor.
Decizia de a nu avea copii are, din fericire, o pondere mică la nivelul intregului eşantion. Există o categorie de tineri care văd în decizia de a avea copii un nivel de asumare care anticipează o diminuare a autonomiei individuale, o diminuare a resurselor materiale şi o responsabilitate pe care nu şi-o doresc, conchide cercetătorul român.
0
9
