Comisia Europeana critica intr-o scrisoare prezentata de cursdeguvernare.ro documentatia transmisa de Romania pentru acordul de parteneriat pentru viitorele fonduri structurale din exercitiul bugetar 2014-2020 si considera ca "propunerea facuta de guvernul Romaniei nu intruneste inca minimele conditii de calitate si credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare". In plus, scrisoare arata ca prioritatile sectoriale insirate de "toate ministerele" depaseau alocarea de 21,8 miliarde de euro, prevazuta de decizia Consiliului European, pentru Romania, in exercitiul 2014-2020.

O scrisoare a Comisiei Europene catre Ministerul Fondurilor Europene de la Bucuresti prezentata de catre cursdeguvernare.ro critica documentatia si negocierile preliminare ale Romaniei pentru Acordul de parteneriat cu Comisia Europeana pentru viitorele fonduri structurale 2014-2020.

"(...) Propunerea facuta de guvernul Romaniei nu intruneste inca minimele conditii de calitate si credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare" - scriu negru pe alb reprezentantii Comisiei Europene, intr-o adresa trimisa Ministerului Fondurilor Europene de la Bucuresti, in 7 martie 2013.

"Romania risca, insa, sa piarda un an de absorbtie si sa nu se poata atinge de acesti bani mai devreme de decembrie 2014, din cauza unor rateuri ale Ministerului Fondurilor Europene in elaborarea strategiei in baza careia va solicita fondurile", scrie cursdeguvernare.ro care face si o cronologie a evenimentelor ce au dus la scrisoarea critica din partea Bruxelles-ului la adresa autoritatilor din Romania.

"Toate ministerele au expus propriile lor nevoi sectoriale, fara sa fie sustinute de o viziune strategica si fara sa fie suficient si consistent rationalizate si coordonate"

Astfel, in 31 ianuarie 2013, reprezentantii MFE au avut o intalnire informala cu reprezentantii Comisiei Europene, in care partea romana a prezentat un proiect de pachet de negociere (Negotiation Box), insa ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ar fi prezentat atunci oficialilor CE o lista de proiecte europene pe care fiecare minister le considera prioritati sectoriale, si nu directii strategice privind prioritatile de dezvoltare bazate pe analize socio-economice dupa cum ar fi cerut CE.

Ca urmare, oficialii europeni au cerut refacerea doscumentatiei, iar in 19 februarie Ministerul Fondurilor Europene a revenit cu un nou set de documente pentru negocierea Acordului de parteneriat, insa, conform surselor cursdeguvernare.ro, Ministerul roman a persistat in a trimite la Bruxelles liste de proiecte, nu liniile strategice cerute de Comisie.

Pe martie 2013, Normunds Popens, directorul general adjunct pentru Politica, Performanta si Conformitate din cadrul Directoratului General de Politica Regionala si Urbanism al Comisiei Europene, i-a scris ministrului Fondurilor Europene de la Bucuresti, Eugen Teodorovici, criticand fara niciun fel de rezerve documentatia transmisa de Romania.

"La aceasta intalnire (discutiile informale din 31 ianuarie 2013 - n.r.), toate ministerele au expus propriile lor nevoi sectoriale, fara sa fie sustinute de o viziune strategica si fara sa fie suficient si consistent rationalizate si coordonate.

Prioritatile sectoriale insirate de "toate ministerele" depaseau alocarea de 21,8 miliarde de euro pentru Romania

Din pacate, contributia primita pe 19 februarie confirma inca aceasta prima analiza. Insira o lista de nevoi sectoriale, adresata serviciilor Comisiei, fara necesarul arbitraj preliminar, fata de o viziune strategica de dezvoltare preliminara", afirma oficialul european despre documentele prezentate de MFE in 31 ianuarie si 19 februarie.

In plus, prioritatile sectoriale insirate de "toate ministerele" depaseau alocarea de 21,8 miliarde de euro, prevazuta de decizia Consiliului European, pentru Romania, in exercitiul 2014-2020, se mai arata in scrisoarea obtinuta de cursdeguvernare.ro.

"In aceste conditii, propunerea facuta de guvernul Romaniei nu intruneste inca minimele conditii de calitate si credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare", conchide directorul general adjunct pentru Politica, Performanta si Conformitate.

"Dialogul pe problemele de pe orizontala si de management, cum este arhitectura programelor, ar fi in acest stadiu prematura si nepotrivita si ar putea avea loc in urmatoarea runda de intalniri, prevazuta pentru aprilie. Agenda acestei a doua runde va fi finalizata asupra concluziilor primului set de intalniri, cu perspectiva ca problemele in asteptare sa fie abordate", se arata in scrisoarea lui Normund Popens, adresata ministrului Eugen Teodorovici.

Oficialul european a amanat pentru jumatatea lunii aprilie discutiile privind impartirea autoritatilor de management si a organismelor intermediare la ministerele romanesti.

Mai multe detalii pe cursdeguvernare.ro

UPDATE 17:15 Replica Ministerului Fondurilor Europene: Scrisoarea se refera la situatia pregatirilor prezentata CE in luna ianuarie 2013. Intre timp, Romania a avansat in pregatirile pentru perioada 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a reactionat, printr-un comunicat, la scrisoarea CE prezentata in presa prin care documentatia trimisa de Romania la Bruxelles a fost criticata.

Potrivit MFE, Scrisoarea despre stadiul pregatirilor pentru perioada de programare 2014-2020 primita de autoritatile romane de la reprezentantii Comisiei Europene la care face referire mass-media continea o serie de observatii cu privire la situatia pregatirilor prezentata CE in luna ianuarie 2013, un moment intermediar in acest proces.

"Intre timp, Romania a parcurs o serie de etape necesare pentru pregatirea utilizarii eficiente a fondurilor europene in viitoarea perioada de programare. Acest lucru a fost confirmat si in cadrul dialogului informal cu reprezentantii Comisiei, desfasurat pana in prezent", mentioneaza MFE.

Potrivit comunicatului, Romania a tinut cont de recomandarile reprezentantilor CE si la prima runda de consultari informale dintre Romania si Comisie, care a avut loc intre 19-21 martie a.c., iar evolutiile procesului de programare au fost apreciate de catre reprezentantii Comisiei.

"Subliniem ca foarte multe detalii au fost agreate de cele doua parti in cadrul acestei reuniuni", informeaza ministerul.

Astfel, potrivit comunicatului, incepand cu luna martie 2013, partea romana a avansat in elaborarea analizelor socio-economice. "Acestea vor fi constitui baza strategiilor sectoriale, iar Comisia a recomandat statelor membre sa puna accent pe calitatea acestor analize fara a grabi finalizarea strategiilor sectoriale", informeaza reprezentantii ministerului.

"Angajamentul autoritatilor romane in privinta definirii strategiilor sectoriale este demonstrat si de aprobarea in sedintele de Guvern din 20 si 27 martie 2013, respectiv 3 aprilie a.c., a Memorandum-urilor privind elaborarea documentelor strategice si indeplinirea conditionalitatilor ex-ante, documente publicate si pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene", se mai precizeaza in comunicat.