In Romania, ideea taxei de solidaritate a fost relansata in discutia din spatiul public de premierul Mihai Tudose, in timp ce simularile pe impactul acesteia „continua la guvern”. Aceasta taxa ar viza, daca ar fi aplicata, pe cei care au venituri de peste zece salarii minime pe economie. In mass-media au aparut comentarii in care se sustinea ca aceasta taxa ar fi nemaiauzita in lume. Si totusi, o astfel de taxa a existat si exista inca in Germania. Insa acolo ea a pornit de la alte ingerinte si a fost conceputa „pe proiect”.
Cand si cand, taxa a fost contestata: recent, in contextul alegerilor parlamentare din septembrie si in perspectiva incheierii, in 2019, a Pactului de Solidaritate german.
Ce declara referitor la aceasta taxa premierul Romaniei, Mihai Tudose, citat de Capital.ro. „Va fi aplicata persoanelor fizice, persoane care castiga foarte mult, care beneficiaza de o multime de lucruri din partea statului si care intelegem ca functioneaza in toata lumea, sa plateasca peste un anumit prag valoric o taxa in plus de solidaritate cu statul, care i-a oferit prilejul sa castige atatia bani”.
Cu aceste argumente, mi se pare ca proiectul ar putea fi deja ingropat. De ce? Pentru ca nu statul contribuie la salariile mari din mediul privat (poate doar indirect, prin subventii ale unor firme investitoare in Romania). In al doilea rand, aceasta „cutie a milei” de la bogati catre saraci nu functioneaza in toata lumea, iar unde functioneaza, este aplicata in virtutea unei legiferari, pe un anumit proiect.
Sa luam, de exemplu, Germania: taxa de solidaritate cea mai cunoscuta a fost relationata la proiectul echilibrarii fostului RGD cu Republica Federala Germania, dupa reunificarea din 1990. Asa-numitul Solidaritätszuschlag (popular Soli), este incasat de la 1 iulie 1991 si nu s-a referit doar la solidaritatea cu landurile germane fost comuniste din Est, care aveau un nivel de dezvoltare mult mai scazut.
Banii de la populatie, popriti automat din salariu, deindata ce s-a legiferat Pactul de Solidaritate, au fost perceputi de la cetateni „si ca solidaritate cu SUA si Aliatii, care au luptat alaturi de Kuweit in primul razboi din Golf”, dupa cum relateaza Zeit.de. Germaniei i-au revenit intre 15-20% din costurile acestui razboi, care a avut loc intre ianuarie-martie 1991, adica 16,9 miliarde marci germane.
Prin urmare, taxa de solidaritate a avut o dedicatie nationala si internationala, insa a fost motivata „pe proiect”. Proiectul dureaza demult, de 26 de ani, cu o intrerupere totala de circa doi ani. In acest timp, si procentul sau de percepere din venituri s-a mai schimbat.
Momentan, el se situeaza la 5,5% din impozitul pe venit, pe capital sau pe profit si sumele de bani colectate revin exclusiv bugetului federal, potrivit articolului 106, paragraf 1 Nr. 6 din Grundgesetz (Constitutia Germaniei). Impozitul nu se aplica doar celor cu salarii mari si foarte mari, ci incepand cu 1.444 euro salariu brut (cca. 1.000 € net), ceea ce in Germania e un salariu „slabut”.
Multi considera insa, in Germania, ca proiectul Soli s-a cam terminat si ca aceasta suplimentare nu mai este decat in parte „solidara”. Potrivit Federatiei Platitorilor de Impozite, incasarile din Soli la bugetul federal depasesc semnificativ transferurile reale de bani catre noile landuri federale, adica cele din fostul RDG. Federatia numita a ajuns la concluzia ca, in prezent, doar jumatate din colectari sunt virate in Est si ca, in timp, „guvernul si-a gasit o noua sursa de venit la buget. Si inca una comoda”.
In acest punct al discutiei, apare evidenta posibilitatea deturnarii (nu neaparat infractionale) a unor fonduri de la scopul initial declarat. Adica se percep de la cetateni bani pentru „o cauza buna”, iar pe parcurs se mai acopera si alte gauri la buget.
Cauza buna exista, deci taxa de solidaritate are si un aspect afectiv. Mai are si un aspect pragmatic, in sensul in care o societate in care foarfeca diferentelor sociale se deschide prea mult si inegalitatile devin pentru unii de nesuportat, se nasc frictiuni si dezechilibre mari.in societate. Astfel, principiul solidaritatii sociale nu este „socialist”, ci se aplica in orice tara democratica ce vrea sa pastreze pacea in societatea sa.
In concluzie, nici Germania, tara cifrelor tari si a unui fisc eficient nu gestioneaza 100% problema taxei de solidaritate, insa aceasta a adus multi bani la bugetul federal, in acesti 25 de ani.
In anul 2019, Pactul de Solidaritate german se incheie. Cu toate acestea, ministrul Economiei, Sigmar Gabriel, solicita nu doar prelungirea lui, ci chiar extinderea ariei sale de aplicatie. In opinia lui Gabriel, de acesti bani ar trebui sa beneficieze nu doar landurile fostului RDG, ci si „regiunile structural slabe, din toata Germania”.
Finantele Germaniei, sub „comanda” lui Wolfgang Schäuble (CDU) sunt de cativa ani pe „zero-ul negru“ (schwarze Null), adica neimpovarate de datorii. Iar acest lucru se vrea mentinut si in anul acesta, an de o deosebita importanta electorala, cu alegeri parlamentare si de cancelar. Prin urmare, e greu de crezut ca guvernul german va renunta la o sursa de incasari care a adus in timp sute de miliarde euro, la bugetul federal.
Potrivit datelor oficiale, publicate de statista.com, doar intre anii luati in calcul 2002-2016 s-au incasat peste 190 de miliarde euro la buget. In ultimii sase ani, incasarile din taxa de solidaritate perceputa in Germania au fost mereu in crestere, de la 11,71 mld. € in 2010, la 16,85 mld. € in anul 2016.
0
10
