Administrația Biden a reacționat miercuri după decizia Fitch de a priva Statele Unite de prețiosul său rating AAA, agenția de rating invocând, printre alte probleme economice, și consecința deceniilor de deteriorare a guvernării între republicani și democrați, potrivit AFP.

Șefa Trezoreriei SUA, Janet YellenFoto: Ichiro Ohara / AP / Profimedia

„Decizia Fitch este uimitoare având în vedere soliditatea economiei pe care o vedem în SUA. Sunt în profund dezacord cu decizia Fitch și cred că este total nejustificată”, a declarat secretarul pentru economie și finanțe al lui Joe Biden, în timpul unei vizite la un centru IRS din McLean (Virginia).

Ea a reiterat că „evaluarea se bazează pe date învechite și nu reflectă îmbunătățirile într-o serie de indicatori, inclusiv cele legate de guvernanță, pe care le-am văzut în cei doi ani și jumătate” de când Joe Biden se află la Casa Albă.

În opinia sa, însă, „decizia Fitch nu schimbă ceea ce știm deja cu toții: că titlurile de Trezorerie rămân cel mai sigur și mai lichid activ din lume și că economia SUA este fundamental puternică”.

„Pe termen lung, Statele Unite rămân cea mai mare, cea mai dinamică și cea mai inovatoare economie din lume - cu cel mai solid sistem financiar din lume”, a dat asigurări Yellen.

Cum se apără Fitch

Cu toate acestea, agenția de rating nu ia guvernul complet prin surprindere: la sfârșitul lunii mai, când riscul de incapacitate de plată a datoriei americane era iminent din cauza luptei dintre republicani și democrați pentru ridicarea plafonului, Fitch avertizase că riscă să reducă ratingul triplu AAA.

Mai mult, după acordul încheiat între Congres și Casa Albă, agenția a declarat că menține ratingul sub supraveghere, deplângând „polarizarea politică” din acel moment.

Intervievat miercuri la CNBC, Richard Francis, responsabil pentru America continentală la Fitch Ratings, a justificat din nou retrogradarea la AA+, subliniind că „unul dintre elementele importante pentru noi este faptul că guvernele de ambele părți, republicani și democrați, nu au reușit să găsească soluții durabile la problemele bugetare în creștere”.

„Am asistat la o deteriorare destul de constantă a guvernanței în ultimele decenii”, a insistat el, evidențiată în special de „lupta constantă pe tema plafonului de îndatorare”.

El a explicat anterior pentru Reuters că polarizarea politică extremă din America, reflectată în revolta de la Dealul Capitoliului din data de 6 ianuarie 2021, a fost unul dintre subiectele subliniate de Fitch în discuțiile cu Trezoreria.

„A fost un lucru pe care l-am subliniat deoarece reflectă deteriorarea guvernanței corporative, este unul dintre mai multe puncte” în acest sens, a spus el pentru Reuters.

„Ai plafonul de îndatorare, ai 6 ianuarie. Este clar că, dacă te uiți la ambele partide (...) democrații au mers mai mult înspre stânga, iar republicanii mai mult înspre dreapta, deci centrul într-un fel se destramă”, a mai spus Francis.

Un control mai bun al celor mai bogați

Este puțin probabil ca situația fiscală a SUA să se îmbunătățească, potrivit Fitch, care preconizează deficite ridicate și persistente în următorii doi ani.

„Ne așteptăm ca deficitul să crească în următorii trei ani. Mai important, cu rate ridicate ale dobânzii și niveluri ridicate ale datoriei, datele de bază sunt destul de negative”, a adăugat Francis.

Vizita sa la un birou fiscal a fost tocmai prilejul pentru Janet Yellen de a reitera eforturile depuse în ceea ce privește serviciile oferite utilizatorilor, dar și, mai ales, de a îmbunătăți colectarea impozitelor, în special în rândul persoanelor cu venituri ridicate și al marilor companii.

„Prioritatea controalelor noastre este de a înțelege mai bine structurile marilor companii, ale parteneriatelor complexe și ale contribuabililor cu venituri mari și cu averi mari, pentru a ne asigura că aceștia plătesc tot ceea ce ne datorează”, a insistat dna Yellen.

Secretarul Trezoreriei a mai precizat că, în ultimele luni, Fiscul a închis 175 de cazuri în care au fost implicați milionari, cu o recuperare totală de 38 de milioane de dolari.

Critici legate de decizia Fitch de a retrograda ratingul de credit al SUA

Fitch a devenit a doua mare agenție de rating care a retrogradat ratingul de triplu A al SUA, după Standard & Poor în 2011.

Cu toate acestea, decizia Fitch de acum a fost criticată de mai mulți economiști și experți.

Mohamed El-Erian, consilierul economic şef al gigantului serviciilor financiare Allianz, a declarat că anunţul Fitch a fost „o mişcare ciudată” și că „este mai probabil ca acest anunţ să fie respins decât să aibă un impact perturbator de durată asupra economiei şi pieţelor americane”.

Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2008, a declarat la rândul său că „cea mai mare ştire economică din ultimul an a fost succesul remarcabil al Americii de a reduce inflaţia fără a intra în recesiune”.

Larry Summers, fostul secretar al Trezoreriei americane, a declarat că decizia Fitch este „bizară şi ineptă”, mai ales că economia americană „pare mai puternică decât se aştepta”.