Taxarea se schimbă la PFA și la veniturile din chirii conform noului draft privind creșterile de taxe al Coaliției. Consultantul fiscal Cornel Grama a făcut o scurtă analiză a noutăților din acest document pe care l-a prezentat HotNews.ro.

Cornel Grama - consultant fiscalFoto: Hotnews / Florin Barbuta

Ce modificări fiscale sunt prevăzute pentru PFA

Cornel Grama a prezentat 4 modificări:

1. CASS se va plăti la venitul net și nu la plafon cum era până în acest an (plafoanele de 6/12/24 se mențin la celelelte categorii de venituri).

Practic, la activități independente taxarea crește cu încă 10% pe lângă impozitul de 10% din prezent.

2. CASS nu se va plăti mai putin de 10% la o bază de 12 salarii minime cu următoarele excepții:

  • a realizat venituri din:

- salarii și asimilate salariilor la un nivel cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare în perioada în care au fost realizate veniturile; sau

-din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c) - h), pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe ţară (adică are venituri din dividende, chirii, dobânzi, investiții la bursă, alte surse)

3. Se introduce un nou plafon la CAS la activități independente (PFA , profesii libere) de 36 salarii pe lângă cele de 12 și 24 existente în prezent.

Practic dacă se va trece de 36x 3000 = 108.000 lei /an, se va plăti CAS 25%, adică 27.000 lei față de 18.000 lei în prezent.

Observație: Am luat salariu minim actual de 3.000, dar se discută va crește la 3.300 din octombrie, iar de la 1 ianuarie 2024 posibil la 3500 lei.

Și atunci, spune el, calculele sunt și mai horror: 3500 x 36 = 126.000

CAS 2024: 126.000x 25% = 31.500 față de 21.000 cât ar fi pe legea actuală.

4. Se elimină posibilitatea de a redirecționa 3,5% din impozit către o entitate non profit (ONG , asociație, fundație)

Ce modificări sunt la chirii

Chiar și cei care au venituri din chirii trebuie să fie atenți. Potrivit lui Grama, modificările menționate în Draft sunt:

1. Venitul net se va calcula prin deducerea din venitul brut a unui procent de 20% ca și cheltuieli forfetare (în prezent venitul net este egal cu venitul brut)

2. Dacă persoana fizică închiriază către o firmă sau PFA, firma va reține impozitul calculat ca la pct. 1 și îl va declara și plăti lunar la ANAF până în 25 a lunii următoare plății chiriei.

3. Se elimină posibilitatea impozitării în sistem real