Nu văd anul 2024 ca un an în care să avem revoluţie şi reformă fiscală, a declarat ministrul Finanțelor Marcel Boloș, într-un interviu acordat Agerpres.

Marcel Boloș, ministru de FinanțeFoto: Adi Iacob / HotNews

“Este un an în care avem nevoie de linişte, de stabilitate politică, de coeziune socială şi să se poată desfăşura alegerile aşa cum sunt ele prevăzute şi de abia după aceea reforma fiscală să redevină de actualitate, fiindcă şi gândirea unei reforme fiscale anul viitor va fi foarte dificilă şi exploatată electoral în toate campaniile electorale”, a spus el.

Boloș nu crede că avem nevoie de o forfotă politică pentru reforma fiscală, “pentru că este vorba de viitorul nostru şi este vorba de o politică fiscală care trebuie foarte bine gândită şi elaborată, într-o perioadă în care românii nu sunt foarte bogaţi, sunt săraci, şi într-o perioadă în care avem nevoie de dezvoltare economică şi să nu facem din politica fiscală să fie un duşman al dezvoltării economice”.

Ce decizii trebuie să ia Guvenul în 2025

În opinia sa, anul viitor (2024) nu este un an cu o miză pe reforma fiscală.

„Este în schimb un an în care avem din nou o realitate în faţă şi nu mă feresc să spun acest lucru. Această realitate se cheamă cererea de plată numărul IV pe care România va trebui să o depună pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acea cerere de rambursare sau de plată, cum îi spunem noi, are reforma fiscală în ea cuprinsă. Reforma fiscală care s-a scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de predecesorii noştri este mult mai dură decât legea privind măsurile fiscal-bugetare”, a explicat el.

Marcel Boloș a adus în discuție și ce schimbări fiscale ar urma, spunând că se află în raportul Băncii Mondiale.

“Am spus şi nu mă feresc să spun că sunt trei măsuri propuse de raportul Băncii Mondiale. Aici discutăm de: 1.impozitul progresiv, 2. o cotă unică de TVA şi 3. unificarea cotei de CASS cu impozitul pe venit. Lucruri care sunt cunoscute în spaţiul public şi nu sunt o noutate”, a afirmat el.