TVA la produsele cu zahăr și acciza pentru băuturile răcoritoare vor da bătăi de cap atât inspectorilor ANAF cât și firmelor. La cum este scrisă Legea noilor taxe (296/2023), rămâne de văzut cum va decide un inspector cât zahăr se află într-o prăjitură sau într-o limonadă.

PrajituraFoto: Ang Hui Hoen | Dreamstime.com

* Legea taxelor prevede un TVA de 19% de la 1 ianuarie 2024 pentru alimente cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs. Acum este 9%.

„Ce se va întâmpla cu produsele de patiserie, cofetărie la nivelul miilor de agenți economici?”, se întreabă Georgiana Iancu, liderul departamentului de Taxe indirecte la EY România.

  • „Dacă voi avea o prăjitură de mere pe care o voi îndulci cu suc concentrat de mere și la finalul zilei concentrația este de peste 10 grame, atunci deja ajungem la un TVA de 19%, de la 9%”

„Va fi foarte greu și pentru agenții economici să înțeleagă aceste reguli, să le aplice. Va fi foarte greu și pentru ANAF să identifice care sunt acele situații în care nu s-a aplicat corect cota de TVA”, spune ea.

  • „Cred că vom avea o problemă având în vedere excepțiile pe care le avem în Codul fiscal”

Cozonacul și biscuiții ce cotă de TVA vor avea?

„Avem excepție pentru cozonac și biscuiți. Indiferent de conținutul de zahăr, rămânem la cota de TVA de 9%”, spune ea.

Ce distorsiuni apar în practică?

„Avem la nivel național producători de cozonac, dar nu numai. Mai avem și Panettone. Este și cozonac bulgăresc care seamănă cu al nostru. Ce vom face cu acestea? Care este cota de TVA pe care o vom aplica?”, se întreabă ea.

Potrivit acesteia, în codurile de încadrare tarifară nu avem produsul cozonac ca atare.

În ceea ce privește biscuiții, aceștia sunt simpli, cu grazură, avem și eugenii.

Așadar, e foarte complicat pentru firme să știe ce cotă de TVA să aplice: 9% sau 19%?

Limonada cu zahăr sau miere la restaurant devine produs accizabil?

Prin Legea taxelor se introduce și o acciză la băuturile cu zahăr și diverși îndulcitori.

*Prin zahăr adăugat se înțelege zahăr din trestie, zahăr brun, zaharoză cristalină, zahăr invertit, dextroză, melasă, zaharuri din miere, melasă și siropuri, cum ar fi sirop de malț, sirop de fructe, sirop de malț de orez, sirop de porumb, sirop de porumb bogat în fructoză, sirop de arțar, sirop de glucoză, glucoză-fructoză, fructoză, zaharoză, glucoză, lactoză, lactoză hidrolizată și galactoză adăugate ca ingrediente, zaharuri în nectaruri, cum ar fi nectarul de flori de cocos, nectarul de curmale, nectarul de agave, zaharuri din sucurile de fructe neîndulcite, concentrat de suc de fructe, zaharuri din piureuri de fructe si dulceață.

„Limonada cu zahăr sau cu miere ar fi considerate ca fiind cu conținut de zahăr adăugat. Zaharurile din miere... e o discuție tehnică. Nu pot să vă spun cu pălăria mea de consultant fiscal ce a vrut să zică legiuitorul prin zaharuri de miere. Ar trebui să fac o cercetare ca să pot să dau un răspuns cu care să mă simt confortabil”, a precizat reprezentanta EY România.

  • „Mă gândesc la mulții agenți economici care se vor inspira din ceea ce găsesc din literatură și din site-urile de specialitate de pe internet”

„Restaurantele dacă vând o limonadă vor trebui să depună o declarație specială”, a precizat ea.

Rămâne de văzut cum va vedea ANAF cât zahăr este în limonadă.

Sursă foto:Dreamstime.com