Guvernul va decide joi creșterea plafonului de venituri pentru pensionarii eligibili să primească medicamente compensate cu 90%, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Practic pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială, de până la 1.830 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor primi această compensare, de la 1 ianuarie 2024. Până acum plafonul de venituri era de 1.608 lei/lună.

MedicamenteFoto: Gicamatescu | Dreamstime.com
  • UPDATE 14:49 Executivul a adoptat joi acest act normativ, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul ședinței de Guvern.
  • „A fost aprobată o hotărâre care e menită să susțină accesul cât mai multor pensionari la medicamente. Guvernul a decis majorarea plafonului de venituri până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor.
  • Astfel, începând cu 1 ianuarie 2024, vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, comparativ cu pragul de 1.608 lei pe lună din prezent.
  • Am și o statistică pentru anul în curs, în perioada ianuarie-septembrie 2023 au fost eliberate peste 2 milioane de rețete pentru un număr de 432.525 de pensionari, iar această decizie de astăzi e menită să nu scadă numărul acestor beneficiari, ba poate să-l și mărească.”, a declarat Mihai Constantin.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va adopta acest act normativ.

  • „Avem azi o decizie extrem de importantă legată de medicamentele compensate cu 90% pentru pensionari. Creștem plafonul seniorilor care sunt eligibili să le primească pentru a putea cuprinde un număr mai mare de pensionari. Este vorba de oameni în vârstă cu pensii mici pentru care aceste medicamente sunt cu adevărat vitale. Iar în 2024 am majorat bugetul sănătății cu peste 40% fiindcă reprezintă o prioritate a acestui Guvern.”, a declarat joi premierul Marcel Ciolacu.

Ce prevede actul adoptat de Guvern

Potrivit actului adoptat joi de Guvern, această creștere a plafonului de la 1.608 lei la 1.830 lei/lună inclusiv, are în vedere creșterea cu 13,8% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2024, precum și prevederile art. 83 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%.

„Creșterea valorii punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2024 de la 1.785 lei la 2.032 lei, respectiv majorarea acestuia cu 13,8% față de valoarea actuală, este stabilită la art. 84 alin. (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.

Astfel, ținând cont de faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2024 sunt aplicabile prevederile legale menționate anterior, iar prezentul proiect de hotărare de Guvern este un act subsecvent actului normativ respectiv, acesta urmează să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2024.”, se arată în proiectul de hotărâre.