Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) va avea încă 25 de angajați, conform unui proiect de OUG al Ministerului Finanțelor. Ca să poată înființa aceste noi posturi, Guvernul se va folosi de o prevedere din Legea noilor taxe și introducerii altora noi (L296/2023) care spune că „se poate aproba înființarea de noi posturi numai începând cu data de 1 iulie 2024, numai în cazuri temeinic justificate prin memorandum aprobat în Guvernul României sau, după caz, la nivel local numai cu aprobarea autorităților administrației publice locale prin hotărâre a consiliilor locale/județene”.

Ministerul FinantelorFoto: Hotnews

Proiect OUG angajări ONAC și cresteri salarii – click pentru a deschide

În acest moment, ONAC are în organigramă un număr de 53 de posturi.

De asemenea, din nota de fundamentare reiese și faptul că vor crește salariile pentru toți salariații.

“Majorarea cheltuielilor de personal reprezintă: salarii de bază, sporuri pentru condiții de muncă, indemnizații de hrană, indemnizații concediu medical, contribuția asiguratorie pentru muncă, alte drepturi salariale conform legii, pentru un număr de 24 de posturi de consilier achiziții publice, clasa I, grad superior, gradația 5, și 1 post de director, precum și majorarea salariilor de bază pentru cele 53 de posturi aprobate în organigramă la această dată”, se arată în document.

Potrivit proiectului de OUG, salariile de bază ale personalului ONAC vor fi la nivelul salariilor de bază pentru funcții similare din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, unitate subordonată Ministerului Finanțelor, dar de la momentul publicării în Monitorul oficial.

Consilierii superiori din ONAC aveau anul trecut salarii brute între 8.543 – 10.368 lei la care se adăugau sporuri de până la 1.463 lei, o indemnizație de hrană de 347 lei și vouchere de vacanță de 1.450 lei.

Consilierii principali primeau între 6.495 - 8.295 lei pe lună, iar sporul pentru condiții vătămătoare ajungea la 1.244 lei, având aceeași indemnizație de hrană și cuantum al voucherelor de vacanță.

Din păcate, nu putem face o comparație cu noile salarii din ANAF din cauză că după majorarea de anul trecut (operată pentru a se elimina discriminările din interiorul instituției n.r.) nu a fost publicată noua listă.

În decembrie 2023 erau 1.292.599 bugetari, din care 827.393 în administrația publică centrală.

De ce vor crește numărul de angajați și salariile de la ONAC

Conform sursei citate, ONAC își extinde mandatul, atribuțiile și responsabilitățile, urmând să organizeze proceduri de achiziție publică pentru achiziția de produse medicale destinate Sistemului național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat (SNAMUPAC).

Produsele medicale care vor fi achiziționate de către ONAC vor fi descrise generic, iar o listă detaliată a acestor produse va fi adoptată prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului afacerilor interne și președintelui ONAC, în baza propunerii înaintate de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin OUG se va stabili un regim unitar pentru entitățile din cadrul SNAMUPAC, indiferent dacă acestea sunt utilizatori principali sau utilizatori secundari – respectiv din cadrul spitalelor aflate în subordinea Ministerului Sănătății, unităților administrativ-teritoriale, Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Academiei Române.

În cazul entităților din cadrul SNAMUPAC fără personalitate juridică (UPU/CPU și SMURD), dispozițiile actului normativ vor fi aplicate de entitățile cu personalitate juridică (spitalele) care organizau procedurile de achiziții publice pentru acestea, care vor putea adera la achizițiile centralizate derulate de ONAC cu necesitățile celorlalte secții.