"Trebuie continuata in primul rand lupta anticoruptie. De asemenea, avem nevoie imediat de reforme in sectorul public, in administratie, in mediul de afaceri si sa dezvoltam o strategie pentru impulsionarea agriculturii si a oricarui tip de export", a explicat pentru HotNews, seful OTP Bank Romania, Laszlo Diosi. Referindu-se la recentele iesiri publice impotriva multinationalelor, executivul OTP e convins ca "Romania are nevoie atat de capitalul local, cat si de cel strain. Nu putem sa ne dezvoltam in ritmul de care avem nevoie fara investitori straini. Altfel spus, odata cu adererea la UE am devenit parte dintr-o piata mare si comuna, cu reguli comune. In acelasi timp, sunt de acord ca, odata prezenti aici, investitorii straini trebuie sa respecta legile locale si sa participe la dezvoltarea Romaniei", considera el. Pozitia lui Diosi vine la scurt timp dupa ce un alt executiv al unei banci cu capital strain- Steven van Groningen- a avut o interventie similara.

Laszlo Diosi, CEO OTP BankFoto: Arhiva personala
  • Despre deciziile Curtii Constitutionale:

"Pentru mine, ambele decizii ale Curtii Constitutionale (cea referitoare la darea in plata si cea privind conversia creditelor in franci elvetieni- n.red) sunt foarte clare: in unele cazuri neprevazute, bancile trebuie sa imparta piederile cu clientii", a explicat pentru HotNews, seful OTP Bank Romania, Laszlo Diosi. Dar riscuri vor exista mereu, nu doar in cazul creditelor in CHF. "De exemplu, daca in 2006 cineva a luat un credit in RON si cu suma respectiva a cumparat un apartament cu pretul stabilit in EUR, a platit rate foarte mari, dar a beneficiat din schimbarea cursului valutar in clipa in care au scazut preturile imobiliare si leul s-a depreciat fata de EUR. Daca a luat un credit in EUR, a platit rate mult mai mici, dar a suferit din cauza scadarii preturilor de pe piata imobiliara si in rata de schimb valutar. Si acum, daca ROBOR-ul si EURIBOR-ul vor creste, evident ca si ratele va creste din nou. Deci, orice tranzactia financiara include un risc", mai spune Diosi.

Potrivit sefului OTP Bank Romania, cadrul juridic al UE si principiile europene trebuie respectate. "Acesta este si motivul pentru care banca noastra a oferit clientilor bancii propriul program de conversie pentru creditele in CHF", mai arata bancherul.

  • Despre piata bancara locala:

In opinia executivului OTP, in 2017 vom asista la consolidarea pietei bancare romanesti. "Snt convins de asta", precizeaza Diosi, care s-a aratat deschis si in acest an ca si in anii trecuti la achizitii de banci mici. Consolidarea ar putea veni nu doar din cauza ca unii jucatori nu au reusit sa-si scaleze businessul, ci si din cauza dificultatilor de pe pietele din strainatate -situatia unui „home market” al unui banci", mai spune Diosi. In acelasi timp, "trebuie continuata in primul rand lupta anticoruptie. De asemenea, avem nevoie imediat de reforme in sectorul public, in administratie, in mediul de afaceri si sa dezvoltam o strategie pentru impulsionarea agriculturii si a oricarui tip de export".

Pentru OTP Bank Romania, 2016 a insemnat un efort de aplicare a propriului program de conversie a creditelor in CHF, cu discount si reduceri. "Acest program reprezinta o investitie de aproape 725 millioane de RON, pe care OTP Bank Romania o realizeaza pe o perioda de zece ani. De altfel, in primul an al programului a fost cheluita deja suma de 425 milioane RON. In 2016 noi am inregistrat o usoara scadere a costurilor (ca urmare a achizitionarii bancii Millennium), dar reteaua a ramas stabila. Vom lua in considerare toate oportunitatile. Primul nostru obiectiv este sa ajungem la o cota de piata de cel putin 5%. Politica grupului nostru este orientata spre majorarea cotelor de piata la un nivel semnificativ in fiecara tara unde suntem prezenti. De exemplu, ceea ce s-a intamplat recent in Croatia. In general, in 2016, piata bancara a fost marcata de scadarea dobanzilor si marjelor, dar si de legea darii in plata", mai arata executivul bancii cu capital maghiar.

Numarul clientilor OTP cu credite in CHF a scazut anul trecut de la 10.000 la 3.000. Clientii care au ales programul de conversie al bancii au beneficiat de un discount mediu de 21% pentru intregul imprumut accesat si de o reducere a dobanzii cu 2-3 puncte procentuale, mai arata Diosi. "Prin urmare, acum platesc mai putin decat in decembrie 2014. Ca o concluzie, la cinci luni dupa ce programul a luat sfarsit, pot spune ca clientii care au acceptat oferta bancii nu mai intampina dificultati in achitarea ratelor. In acest moment exista foarte putini clienti cu intarzieri la plata ratelor. Dupa decizia venita din partea CCR, suntem deschisi in continuare sa negociam cu fiecare client care are credite in CHF si intampina dificultati in plata lor", mai spune bancherul.

Mediul economic, financiar din Romania este foarte stabil si va fi in crestere in urmatorii ani, fapt pentru care va fi atractiv pentru jucatori noi.

"Actonarii nostri sunt foarte pozitivi in legatura cu oportunitatile din Romania si sunt decisi sa investeasca mai mult, pentru a realiza o crestere organica sau prin achizitii", incheie bancherul.

Vineri, bancherul s-a intalnit cu o serie de antreprenori maghiari si romani, pe care i-a avertizat ca in ultimul trimestru al anului, ne-am putea astepta la masuri drastice luate de Stat, care fie va amana la plata unele facturi, fie va opri investitiile ca sa se poata incadra in tinta de deficit. "Altfel spus, daca aveti afaceri cu Statul, va puteti astepta sa nu va vedeti banii", le-a transmis Laszlo Diosi, antreprenorilor prezenti la conferinta Zona Antreprenoriala, organizata de Asociatia de Afaceri Ungare in Romania, in colaborare cu Ambasada Ungariei din Bucuresti, Departamentul Maghiar-Roman al Camerei de Comert si Industrie al Ungariei si Asociatia Economistilor Maghiari din Romania la Bucuresti. Potrivit datelor prezentate in conferinta, OTP estimeaza ca la sfarsitul anului, deficitul ar putea ajunge la 3.7% din PIB, mult peste plafonul de 3% prevazut de Tratatul de la Maastrich